Ce detalii se cunosc despre Adrian Popița? Fostul concurent de la emisiunea ,,Masterchef” a împărtășit cu fanii săi ideea genială. El vrea să demonstreze că mâncarea bună este tot ceea ce ai nevoie de la o seară fantastică. Ce afacere inedită vrea să inițieze? ,,Aveam ideea aceasta de dinainte de MasterChef, dar m-am luat cu alte proiecte și n-am mai apucat să o pun în practică”, a subliniat el.
Adrian Popiță are 6 titluri de campion național la salsa și a reprezentat România la Campionatele Mondiale la această categorie.
De asemenea, a pregătit și un triplu campion mondială, singurul de la noi la salsa, dar mai apoi și-a descoperit pasiunea pentru bucătărie. Aceasta le-a arătat tuturor că mâncarea seamănă cu dansul și că și în bucătărie trebuie să existe un ritm sau o chemare.
El este acum coregraf, coach și instructor de fitness și de yoga, dar visul lui este să deschidă o afacere inedită în domeniul gastronomiei. Adrian a fost mereu încurajat de familie și prieteni. Toți cei dragi i-au spus să nu renunțe și să se zbată pentru locul său în competiție.
,,Familia și prietenii mi-au fost alături pe parcursul acestei competiții. Fără ei n-aș fi reușit să ajung până unde am ajuns. Cerințele sunt mari, presiunea și mai mare, și singur e foarte greu să răzbați. Țin minte că mama mă încuraja mereu și îmi spunea să nu renunț, ci să dau tot ce am”, a povestit el, pentru ego.ro.
Fostul concurent de la ,,Masterchef” face câteva workshop-uri de gătit pentru începători, combinate cu dansul. Desigur că momentan se gândește cum să dea contur afacerii sale și să învețe oameni să facă mâncare în pași de dans.
,,Altă schimbare este că toți prietenii mă întreabă când le gătesc ceva. Și elevii de la școala de dans unde predau cursuri de salsa, la fel.
Totodată, am de gând să fac câteva workshop-uri de gătit pentru începători, combinate cu dans. Pregătim ingredientele, le punem la făcut, iar în timpul în care se gătește mâncarea, învățăm câțiva pași de dans. Mixăm salsa, sosul, cu salsa, dansul.
Aveam ideea aceasta de dinainte de MasterChef, dar m-am luat cu alte proiecte și n-am mai apucat să o pun în practică. Bucătăria înseamnă viață, bucurie și creativitate. Dansul, la fel. Când le ai pe amândouă, n-ai cum să nu trăiești cu poftă de viață”, a mai povestit el.