Theo Rose a reușit să dea din nou lovitura pe plan muzical, înainte de Crăciun. De data aceasta, solista a scos o piesă cu un ritm neașteptat. Cum era de așteptat, fanii au reacționat imediat, sugerându-i că melodia este numai bună pentru Eurovision.
Theo Rose are un succes fulminant pe plan muzical, iar vizualizările de pe Youtube spun totul. Melodiei tinerei soliste reușesc să ajungă la inimile românilor în câteva ore de la lansare. De curând, Theo a lansat o nouă piesă, care a prins foarte bine la public.
„De la 1 pân’ la 3”, ultima piesă semnată Theo Rose i-a lăsat mască pe fanii săi. Dacă până acum i-a obișnuit pe toți cu piese mai lente, de data aceasta, solista a trecut la alt gen muzical. Îmbinând influențe rock, folclorice și balcanice, cântăreața a demonstrat că doar ea poate susține o astfel de combinație.
De asemenea, ritmurile pline de viață și chitarele electrice dinamice aduc un suflu fresh piesei. Theo Rose a reușit să creeze o melodie care îți provoacă și picioarele să danseze în ritmul ei vibrant. Piesa a fost scrisă chiar de Theo Rose, ajutată de Alessandra, Dan Helciug și Costel Dominteanu (DOMINO).
Melodia a fost lansată și cu un videoclip energic, iar Theo Rose se află în rolul principal, alături de formația sa Rose GVNG.
„O inspiratie de moment care a facut sa-mi sară inima de bucurie. M-am simtit EU cu totul. Multumesc celor doi prieteni care au luat parte la facere. Oricât m-ar costa evoluţia, sunt gata să plătesc”, a precizat iubita lui Anghel Damian pe rețelele de socializare.
Nici fanii nu au rămas indiferenți și i-au transmis numeroase complimente.
„Bai da’ nu se poate asa ceva… tu chiar orice canti BINEEE?”, „Direct la Eurovision cu ea propun!! O vad castigatoare”, „Parca ești din Vikingii”, „Foarte mișto melodia când iese și pe YouTube că este o piesa foarte mișto felicitări Theo Rose”, i-au scris internauții la clipul de pe Instagram.
Theo Rose a născut un băiețel perfect sănătos, miercuri, 14 iunie. Anghel Damian și-a dus iubita la un spital privat din Capitală. Theo Rose, în vârstă de 25 de ani, a devenit mamă pentru prima dată și este în culmea fericirii. Artista a avut o sarcină ușoară, fără probleme și alte complicații.
„E aici! Îl țin în brațe. E superb! Mulțumesc tuturor pentru grijă! Mă refac puțin și vă povestesc. Doamne ajută!”, a transmis cântăreața pe Instagram, după ce a născut.