În stațiunile montane din România, dar și în unele județe din țară, este iarnă în toată regula. Cei mai mulți dintre noi adoră să se joace în zăpadă și să inhaleze aerul rece de iarnă. Majoritatea animalelor de companie copiază obiceiurile stăpânilor, așa că nu este de mirare atunci când vedem câini care se joacă în zăpadă. Însă, fără să-ți dai seama, faci o mare greșeală când e frig. Află temperatura la care patrupedul tău drag nu trebuie scos afară, iarna.
În primul rând, nu toți câinii sunt la fel. Temperaturile exterioare se vor simți diferit pentru fiecare rază de câine. Care este explicația? Câinii cu o blană groasă, (cum ar fi Huskii siberieni și Samoiezii) pot tolera temperaturi mult mai scăzute decât o rasă cu blană subțire, cum ar fi ogarii, pitbullii și chihuahua. De asemenea, rasele mai mici tind să simtă frigul mult mai repede decât câinii mai mari din cauza raportului suprafață mai mare față de volum.
Greutatea corporală este un alt factor cheie pentru cât de repede câinii devin sensibili la vremea rece. Rasele mai subțiri se răcesc mult mai repede, dar asta nu este o scuză bună pentru a-ți îngrasa animalul de companie.
Dacă vara ești atent la orele cele mai călduroase, înainte de a scoate câinele afară, la fel trebuie să faci și iarna, atunci când temperaturile scad. Cu toate că patrupedul tău loial are o blană naturală care să-l protejeze de zăpadă și temperaturi scăzute, nu înseamnă că este imun la vremea deosebit de rece.
Potrivit experților de la firma de îngrijire a animalelor de companie FetchPet, câinele se scoate afară iarna în funcție de dimensiunea și grosimea blănii acestuia. Mai exact, cei cu blana mai groasă, cum ar fi husky-ul siberian, sunt mai potriviți pentru climatele mai reci și pregătiți pentru plimbările lungi de iarnă, la temperaturi geroase.
Totuși, toate animalele de companie, indiferent de mărime, pot să aibă degerături și hipotermie, dacă stau afară la temperaturi sub minus 6 grade Celsius, avertizează Aliya McCullough, veterinarul de la Fetch Pet.
„Temperaturile tind să fie mult mai calde în timpul zilei, așa că cel mai bine este să evitați plimbările dimineață sau noaptea. Este mai bine să faci plimbări mai scurte, dar mai dese. Cu cât câinele tău stă mai mult în aer liber, cu atât temperatura corpului său este mai scăzută”, a explicat asistenta veterinară Sarah James.
„De asemenea, este important să-ți ții câinele în lesă. Pe măsură ce se alunecă sau este zăpadă, este posibil ca patrupedele să nu vadă gropi adânci sau zone nesigure”, a adăugat experta, potrivit 20min.es.
Cu toate acestea, nu lăsa zăpada și vremea mai rece să te descurajeze să ieși cu animăluțul tău la joacă afară, în această perioadă a anului. Mulți câini adoră nămeții, iar iarna este perioada lor preferată din an. Dar reține că aceștia pot răci la fel ca noi. Păstrează aceste sfaturi utile în minte și folosește-le atunci când crezi de cuviință.