În condițiile în care, în România, durata minimă a concediului de odihnă este de 20 de zile, la care se adaugă sărbătorile, ne putem considera norocoși. A fost realizat un top ce dezvăluie țările care au cele mai puține zile libere legale într-un an. Statul de pe locul al doilea te-ar putea surprinde.
În România, potrivit prevederilor din Codul Muncii, angajații beneficiază anual de un concediu de odihnă cu o durată de cel puțin 20 de zile – la care se adaugă cele 16 zile de sărbători legale -, în timp ce durata maximă a acestuia poate fi stabilită în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă.
Recent a fost realizat un clasament al țărilor care au cele mai puține zile libere legale într-un an.
Pe primul loc este Micronesia, unde angajații primesc nouă zile pe an. Pe locul al doilea, o surpriză pentru mulți, cel mai probabil, este SUA.
În Statele Unite ale Americii, angajații au doar zece libere legale pe an, aici fiind incluse și minivacanțele de Crăciun și de Ziua Recunoștinței (Thanksgiving).
Țările care au cele mai puține zile libere legale într-un an sunt:
În Codul Muncii sunt menționate 16 zile considerate sărbători legale, deci în care nu se muncește. În 2023, doar 12 dintre acestea vor pica în timpul săptămânii, celelalte fiind sâmbăta sau duminica, considerate oricum libere.
Anul acesta, cele 12 zile de la stat vor fi completate de alte trei, „punți” decise de Guvern. Este vorba despre 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023.