O țară a ajuns să își vândă animalele din cauza secetei. Namibia a scos la vânzare 170 de elefanţi vii pentru a reduce efectivele acestora de pe teritoriul său. Populația oricum este nemulțumită pentru că între cele două specii se iscă mereu conflicte violente.
Namibia își vinde din animale din cauza secetei, scrie agerpres.ro. Un anunţ publicitar apărut zilele trecute în cotidianul guvernamental New Era. Acesta oferea spre vânzare 170 de elefanţi „de mare valoare” cumpărătorilor interni şi internaţionali.
Namibia este o țară semi-aridă din sudul Africii, cu o populaţie puţin numeroasă. Namibia găzduieşte circa 28.000 de elefanți, potrivit ministrului Mediului, Pohamba Shifeta.
Astfel, ministrul a declarat pentru AFP că guvernul din care face parte a ales să vândă elefanţi vii din mai multe motive, unul fiind acela că numărul acestora este în creștere.
„Unele state s-au plâns că Namibia măcelăreşte elefanţii masculi”, a precizat oficialul. În schimb, am decis, după ce am făcut unele cercetări, să îi vindem„, a declarat Pohamba Shifeta.
Potrivit ministerului, animalele au fost scoase la comercializare după „constatarea unei necesităţi de reducere a populaţiei acestora din cauza secetei şi a creşterii numărului de exemplare, care au dus la conflicte între oameni şi elefanţi„.
Prin declararea independenţei statului, în anul 1990, numărul elefanţilor din Namibia a scăzut la aproximativ 5.000 de exemplare, însă a revenit brusc după stabilirea unui program de protecţie, salutat atunci la nivel mondial.
Potrivit anunţului de vânzare, vor fi capturate grupuri întregi de elefanţi pentru a nu fi lăsate în urmă exemplare mici sau tinere.
Pohamba Shifeta a subliniat că țara sa nu are intenţia de a vinde elefanţii într-o manieră imprudentă. „Trebuie să ne asigurăm că ţările au condiţii propice pentru a-i primi”, a precizat Pohamba Shifeta.
Pentru exportarea elefanților, cumpărătorii vor trebui să se asigure că exigenţele Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) sunt respectate, atât în ţara de export, cât şi în ţara unde se face importul, astfel încât tranzacţia să fie aprobată, se mai arată în anunțul de vânzare a pachidermelor.
De asemenea, Namibia a scos la vânzare și 100 de bivoli sălbatici în luna octombrie. În plus, în iunie 2019, după ce în luna precedentă a fost declarată stare de dezastru natural din cauza secetei, Namibia a oferit de asemenea spre vânzare o mie de animale, printre care 600 de bivoli, 150 de gazele springbok, 60 de girafe şi 28 de elefanţi. Ministerului Mediului a obținut 1,1 milioane de dolari, bani care au fost direcționați conservării speciilor.