Talibanii au fost interziși pe facebook. Ce decizie a luat Mark Zuckerberg

Talibanii au fost interziși pe facebook. Ce decizie a luat Mark Zuckerberg
Talibanii au fost interziși pe facebook.

După ce au preluat controlul în Afganistan, talibanii au fost interziși pe Facebook. Reprezentanții acestei platforme de socializare au spus de ce anume au luat decizia aceasta.

Talibanii au fost interziși pe facebook

Însă interdicția pentru talibani nu vizează doar Facebook, ci alte platforme ale companiei, și anume, Instagram și WhatsApp. O echipă formată din experți afgani monitorizează astfel și elimină conținutul care îi sprijină pe aceștia.

Reprezentanții Facebook au luat decizia în cauză întrucât consideră că talibanii sunt o organizație teroristă. Cu toate acestea, ei al folosi totuși WhatsApp ca să comunice. Dar Facebook a spus că o să intervină în caz că va găsi conturi legate de talibani pe aplicația aceasta.

Între timp, Twitter și YouTube au fost criticate pentru felul în care au gestionat conținutul cu privire la talibani.

De menționat este că pe aeroportul din Kabul au fost surprinse scene șocante. Mulți afgani au încercat să părăsească țara cu avioanele trimise pentru evacuarea americanilor de pe teritoriul afgan, iar unii dintre oameni s-au agățat pur și simplu de aeronave.

Doi oameni ar fi căzut de pe un avion. Apoi, The Washington Post a notat că s-au găsit resturi umane în pasajul roții unui avion american care a plecat luni de pe aeroportul din Kabul.

Potrivit aceluiași ziar, un avion militar al Germaniei a decolat din Kabul cu numai șapte persoane la bord. Aeronava a pornit spre Uzbekistan, iar ministerul german al Apărării a spus, ulterior, că aeronava n-a putut să aterizeze la timp în Kabul din cauza numărului mare de oameni de pe pistă, motiv pentru care a fost nevoit să ajungă într-o altă țară ca să realimenteze.

Despre talibani

La începutul anilor 1990, după ce armata sovietică s-a retras din Afganistan, talibanii au ajuns în nordul Pakistanului. Aceștia promiteau restabilirea păcii și securității în zonele paștune din Pakistan și din Afganistan, precum și impunerea legii islamice. În anul 1996, ei au preluat conducerea în Kabul și l-au dat jos de la putere pe președintele Burhanuddin Rabbani.

La început, ei au avut parte de apreciere datorită succeselor înregistrate împotriva corupţiei, infracţionalităţii şi securizării drumurilor şi arterelor de comerţ. Dar după cinci ani, ei n-au mai fost iubiți de populație.

Talibanii au mai instaurat și execuţiile publice în acord cu şaria pentru criminali, hoți și adulteri. Femeile au fost obligate să poarte burka, iar bărbații barbă. Cinematografele, televiziunea și muzica au fost interzise, de asemenea și școala pentru fete, după vârsta de 10 ani. La cinci ani după preluarea controlului, talibanii erau acuzați de abuzuri asupra drepturilor omului şi artefactelor culturale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI