Rareș Ciciovan, soțul îndrăgitei soliste de muzică de petrecere Georgiana Lobonț, admite că nu a fost inspirat când a vorbit, la începutul lunii ianuarie, chiar și aluziv, despre un foarte posibil divorț în familia sa. Acesta a dezvoltat pe larg delicatul subiect, în exclusivitate pentru cititorii Playtech Știri, asumându-și întreaga vină.
La 32 de ani, Rareș Ciciovan spune din capul locului că vorbele sale, mai vechi, sau cele mai recente, despre un eventual divorț, au fost răstălmăcite, mai mult sau mai puțin:
„S-au spus multe lucruri în ultima vreme pe acest subiect. Zvonuri peste zvonuri, care ne-au separat total lumile, cea a familiei mele, și toți ceilalți.
Poate nici eu nu am fost prea inspirat când am discutat despre asta, uitând că gura lumii e slobodă. Însă vreau să fie clar pentru toată lumea:
„Nu se pune în niciun caz problema de a divorța de Georgiana!”, a ținut Rareș Ciciovan să precizeze pentru Playtech Știri.
El mai spune că uneori interesul prea mare pentru un subiect sau altul poate fi mai degrabă dăunător, decât benefic, dar că înțelege acum că a ales o strategie greșită la acel moment:
„M-am gândit că toate acele zvonuri vor aduce mai mult vorba despre noi. Și atunci am încercat să profit la maximum de situația creată. Cred că nici dacă aș fi scris o carte despre mariajul meu nu s-ar fi vorbit atât cât s-a dezbătut acest subiect, al divorțului meu de Georgiana, nu s-ar fi creat un asemenea interes”.
Pentru tânărul soț ardelean lucrurile sunt clare în prezent.
„Nu vorbele ne definesc, ci faptele. Întotdeauna faptele! Dacă cumva am uitat adevărul acestor vorbe, acum am avut ocazia să mi-l reamintesc!”, adaugă Rareș Ciciovan, pentru Playtech Știri.
Surprinzător sau nu, Rareș Ciciovan nu se ascunde în spatele vorbelor:
„Uneori, am fost poate ușor gelos pe notorietatea soției. În multe locuri unde mergem, ea e vedeta. Doar ea! Lumea nu știe că am și eu partea mea de contribuție. Mie mi se spune soțul Georgianei, de cele mai multe ori!
Așa că am decis să-mi găsesc și eu un nume de scenă. De acum înainte voi fi Mister Divorț. Lumea mă va ține minte mult mai ușor!”, se amuză el pe seama situației create.
Totuși, el susține la modul cel mai serios cu putință că se va promova de acum înainte sub „brandul” de „Mister Divorț”.
Rareș Ciciovan a mai împărtășit cititorilor Playtech Știri și că în această perioadă de an se află alături de soția sa într-un turneu în comunitățile românești din diaspora:
„Momentan suntem undeva în Spania. Îmbinăm utilul cu plăcutul, concertele cu momentele de relaș, pe cât posibil. Noi nu ne facem planuri pe termen lung. Așa am procedat dintotdeauna.
Dar nici nu ne-au lipsit proiectele. Cât despre alte noutăți, pe plan familial, momentan ele nu există. Ne creștem cu iubire, cei doi copii, pe Eduard, de cinci ani, și pe Irina, Irinuca, cum o alintăm, de aproape patru.
Dacă va fi să mai vină un copil în casa noastră, îl vom primi cu sufletele deschise. Nici Irinuca nu a fost programată, ci a fost o surpriză mai mult decât plăcută!”, a conchis același Rareș Ciciovan.
Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan sunt căsătoriți din 2016.