Situație alarmantă într-o unitate de învățământ din București. Profesorii au sunat imediat la 112, cerând ajutorul medicilor, după ce un elev a fost găsit inconștient în toaleta școlii. Polițiștii au demarat o anchetă.
Un elev de 17 ani a fost descoperit inconștient luni, în baia unei școli din Sectorul 6 al Capitalei, având lângă el un recipient cu alcool. Acesta a fost transportat de urgență la spital, iar polițiștii au demarat o anchetă.
Conform Poliției Capitalei, în jurul orei 11:00, un profesor a sunat la 112 pentru a semnala că un elev se află inconștient în baia unității de învățământ.
La fața locului, polițiștii Secției 25 au confirmat prezența adolescentului de 17 ani, în stare de inconștiență, alături de un recipient cu alcool.
Un echipaj de prim-ajutor a intervenit imediat, acordându-i îngrijiri medicale, după care acesta a fost transportat la spital.
Poliția continuă cercetările din oficiu pentru vătămare corporală din culpă, urmând să informeze unitatea de parchet competentă.
Ministrul Educației, Daniel David, susține că România dispune de proceduri pentru prevenirea și combaterea violenței în școli, însă acestea sunt insuficient cunoscute. În acest sens, el intenționează ca, începând din toamna acestui an, informațiile privind măsurile anti-bullying din sistemul de învățământ să fie incluse în contractul educațional.
„Ce am învăţat cu siguranţă este faptul că avem multe proceduri foarte bune, dar care din păcate nu sunt cunoscute, nu sunt cunoscute, de multe ori, nici de către elevi, nici de către toţi profesorii, nu sunt cunoscute de către părinţi, mass-media mai ştie câte ceva, dar nici ei nu sunt la zi cu toate aceste lucruri. Societatea, în general, are impresia că noi nu ne ocupăm şi şcoala nu are proceduri legate de bullying, de mobbing, de alte aspecte care nu fac cinste şcolii şi mediului educaţional.
De aceea, ce am decis este ca în contractul educaţional de anul viitor – şi este o schimbare importantă – să mă asigur că aceste informaţii despre aceste proceduri ajung în contractul educaţional, astfel încât să ştiu că părinţii şi profesorii conştientizează că există aceste proceduri pe care le pot folosi şi, sigur, şi elevii prin discuţia pe care o au cu părinţii acasă”, a afirmat ministrul Educaţiei, pe Facebook.
Daniel David a subliniat că își dorește ca, în acest mod, regulamentele existente să fie puse în practică eficient, astfel încât să nu rămână simple formalități fără impact real.