Muzica populară românească a mai pierdut încă o stea. Îndrăgitul interpret Benone Sinulescu a murit cu puțin timp în urmă, în patul său de acasă. Primele declarații ale văduvei sale. De ce a refuzat cântărețul să meargă la spital.
O altă veste înfiorătoare a cutremurat muzica românească. Benone Sinulescu a murit în data de joi, 18 noiembrie, în confortul casei sale. Celebrul interpret avea 84 de ani când și-a dat obștescul sfârșit, înconjurat de membrii familiei sale.
Regretatul artist a murit în jurul orei 14.30, din cauza unor complicații apărute în urma unei pneumonii. Văduva lui nea Beni a mărturisit că trupul neînsuflețit al solistului va fi dus la Filarmonica, iar apoi îndrăgitul interpret de muzică populară va fi înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Capitală.
„Am rămas singură, era bine, ne bucuram, dar a făcut o pneumonie de aspirație și s-a dus, n-a vrut să fie dus la spital, de frică, din cauza Covid-19. A murit astăzi, la orele 14.30, îl ducem la o casă mortuară, la o firmă, apoi de aici o să-l ducem la Filarmonica, îl vom înmormânta la Eternitatea. El este în casă acum, în pat, așteptăm firma mortuară să vină, sunt distrusă de durere. Nu am nevoie de nimic, pe el înapoi nimeni nu îl mai întoarce!”, a declarat soția lui Benone Sinulescu, în exclusivitate pentru redacția playtech-impact.
Astăzi, văduva lui Benone Sinulescu plânge cu lacrimi amare după despărțirea de cel care i-a fost partener timp de 40 de ani. Regretatul interpret de muzică populară a avut o carieră impresionantă și, deși pe plan personal a avut câteva relații tumultoase, dragostea adevărată i-a bătut la ușă la vârsta de 40 de ani.
„Ne-am luat în 1981. Responsabilă de relația noastră este regretata Ileana Sărăroiu. Ea ne-a făcut cunoștință, ea ne-a «nenorocit» De fapt, noi ne-am cunoscut în casa ei. Un an de zile am vorbit la telefon și mi-am dat seama că ea este femeia potrivită să stea lângă mine, o ardeleancă gospodină și aprigă.
Este un om bun, eu sunt mai al dracului! Ne înțelegem bine, ne iubim, ne tachinăm, dar am mare încredere în ea, pentru că soția mea este cel mai bun critic al meu. Țin cont de tot ce îmi spune! Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot pe ea aș alege-o”, declara regretatul Benone Sinulescu, acum ceva timp.