Simona Halep, 29 de ani, se apropie de finalul carierei și deja își concentrează foarte mult atenția și pe afaceri. Iar cel mai nou plan al jucătoarei de pe locul 2 mondial este să dezvolte un brand de vinuri de cea mai bună calitate. Pentru asta, Halep a achiziționat deja mai multe terenuri în județul Constanța. Vrea să profite de clima favorabilă din zonă, unde sumt deja foarte multe podgorii de succes. 500.000 de euro a investit Simona Halep în noua ei afacere, anunță ziare.com.
În această perioadă, Simona Halep se află în izolare la domiciliu, după ce a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Și-a asigurat fanii că starea ei este una bună și așteaptă să se recupereze cât mai repede, pentru a putea relua pregătirea.
„Salutare, tuturor! Am vrut să vă anunţ că am fost testată pozitiv la COVID-19. M-am autoizolat acasă şi sunt în recuperare, după ce am avut simptome uşoare. Mă simt bine, vom trece peste asta împreună”, a fost anunțul pe care l-a făcut Simona Halep în urmă cu o săptămână. Iar în ultimele zile, Simona Halep și-a mai ținut fanii la curent cu situația sa. Din fericire, lucrurile nu s-au agravat și se poate spera că nici nu vor apărea complicații.
Simona Halep va fi nevoită să ajungă în Australia ceva mai devreme decât o făcea înainte, dacă vrea să participe la Australian Open. Organizatorii pregătesc câteva restricții foarte măsuri foarte drastice înaintea competiției programate în ianuarie. Iar jucătorii vor fi nevoiță să stea o perioadă în izolare, într-o bulă, înainte de a putea juca. Tocmai din acest motiv, Simona Halep ar putea fi nevoită să călătorească spre Melbourne încă de la mijlocul lunii decembrie.
În 2020, Simona Halep a reușit să câștige nu mai puțin de trei turnee WTA, la Dubai, Praga și Roma. A dezamăgit, în schimb, la Roland Garros, unde a fost eliminată în turul 3 de Iga Swiatek. Iar la Australian Open 2020 a ajuns până în semifinale, dar a fost în cele din urmă învinsă de Garbine Muguruza. Simona Halep a terminat sezonul pe locul 2 în ierarhia WTA.