Video. Simona Halep – Magdalena Frech 6-2, 6-0. Calificare în semifinale după un meci perfect

Simona Halep încearcă să facă pasul spre semifinale la WTA Praga, cu o victorie în fața Magdalenei Frech.

UPDATE, ora 16:57 / Simona Halep a învins-o pe Magdalena Frech, scor 6-2, 6-0, şi se califică în semifinale la WTA Praga. O va înfrunta pe învingătoarea dintre Irina Begu şi Sara Sorribes Tormo.


6-0. Simona Halep este în semifinale.

5-0. Break Halep.

4-0. Simona este aproape de semifinale.

3-0. Încă un break pentru Halep.

2-0. Game Halep.

1-0. Simona începe şi setul doi cu break.


6-2. Simona închide primul set.

5-2. Simona a ratat trei mingi de set în acest game.

5-1. Game pentru Halep.

4-1. Un nou break pentru Halep.

3-1. Game Halep.

2-1. Simona face din nou break, poloneza nu are replică la returul locului 2 mondial.

1-1. Rebreak Frech.

1-0. Simona face break în startul partidei.


Simona Halep joacă vineri, după ora 15:00, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Praga. O va înfrunta pe Magdalena Frech, locul 184 în clasamentul mondial. Este o partidă în care românca pornește ca mare favorită. Adversara ei nu are nicio performanță notabilă la nivel de WTA. A câștigat în schimb un turneu ITF la începutul acestui an, la Canberra. În finală ar fi trebuit să o înfrunte pe Patricia Țig, dar românca s-a retras din cauza unor probleme medicale.

Simona Halep – Magdalena Frech Live Stream Online Digi Sport 2

Magdalena Frech a avut două adversare din România și la Praga, în drumul spre sferturile de finală. În primul tur al calificărilor a învins-o pe Irina Bara, după ce pierduse primul set. Apoi, în primul meci de pe tabloul principal, a trecut de Elena Gabriela Ruse. Interesant este că Frech fusese eliminată de Lesia Tsurenko în turul 3 al calificărilor. Jucătoarea din Ucraina s-a retras apoi, iar poloneza a primit locul de lucky loser.

Partida dintre Simona Halep și Magdalena Frech este a treia din programul zilei, care începe la 12:00. Ana Bogdan – Kristyna Pliskova și Eugenie Bouchard – Elise Mertens sunt partidele care se dispută înainte. Halep este mare favorită la casele de pariuri. Are cotă 1,25 pentru calificare și 1,65 pentru o victorie în minimum de seturi. Simona Halep și Magdalena Frech nu s-au mai înfruntat niciodată în circuitul WTA.

„Am văzut-o pe Frech, este o luptătoare. Nu am mai întâlnit-o, va fi un meci dificil”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep a avut ceva probleme medicale pe parcursul partidei cu Barbora Krejcikova, din turul 2. A acuzat dureri la umăr și a cerut intervenția fizioterapeutului înainte de startul setului decisiv. Rămâne de văzut în ce formă va fi românca, după meciuri foarte lungi în primele două runde, dar și în proba de dublu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI