A fost nevoie de 5 ani și 50 de procese ca Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu să poată îngropa securea războiului, după ce au horărât să o ia definitiv pe drumuri separate, în 2015. Cei doi s-au căsătorit de 5 ori și tot de atâtea au divorțat. Acum, omul de afaceri pare să fi lăsat în trecut neînțelegerile, ba chiar i-a transmis un mesaj emoționant fostei soții.
Silviu Prigoană (56 ani) şi Adriana Bahmuţeanu (46 ani) au trăit o căsnicie tumultoasă, iar ce a urmat după divorț nu a fost cu nimic mai prejos. În cei cinci ani de la separare, fostul cuplu a avut numeroase conflicte, ajungând la un număr de 50 de procese. Însă, pare-se că cei doi și-au găsit liniștea în brațele altor persoane, ba chiar au îngropat securea războiului. Omul de afaceri nu a rămas indiferent la auzul veștilor potrivit cărora Adriana ar urma să se căsătorească cu cântărețul grec Nikos Papadopoulos, și i-a transmis complimente şi căsnicie fericită.
„Copiii mei sunt ok, mama copiilor e ok. Am înţeles că s-a căsătorit. Nu am certificatul de căsătorie sau copie, dar aşa am auzit“, a spus Silviu, invitat, miercuri seară, la emisiunea online a lui Cristi Brancu.
În momentul în care moderatorul a declarat că îl conoaște pe solist și că este un băiat bun, Prigoană a adăugat: „Nu ştiu, nu comentez, îmi văd de treabă când nu ştiu. În principiu mi-aş dori ca mama copiilor mei să îşi stabilească viaţa, să fie fericită, viaţa nu e făcută doar din necaz, merită să fie fericită. Să-şi dea un reset la viaţă. Nu poţi să suferi mereu“.
Silviu Prigoană i-a urat cât în lună și în stele fostei soții, însă, potrivit spuselor ei, aceasta nu se simte încă pregătită pentru pasul cel mare.
„Nu mă gândesc la acte, sunt sătulă de acte. El tot zicea să mergem în Grecia la Meteora să facem o logodnă, dar nu am stabilit pentru că nu mă simt pregătită pentru aşa ceva. Era şi el mereu pe drumuri. Poate o să urmeze şi logodna. Dacă vrei să faci o nuntă nu poţi să aduci doar 50 de persoane, în schimb la un spectacol, aduci 500. M-am gândit că dacă o mai ţine aşa mult cu starea de alertă, i-am şi zis lui Nikos că facem un spectacol în rolurile principale ginerele cu mireasa, naşul cu naşa, socrii, cine mai e pe-acolo şi facem spectacol cu 500 de oameni, punem şi un bilet la intrare, cu preţ modic acolo, în loc de dar de nuntă, să plătească oamenii bilet şi facem nuntă-spectacol“, mărturisea cu puțină vreme în urmă Adriana.