Serena Williams a abandonat în primul tur, la Wimbledon. Jucătoarea de 39 de ani s-a accidentat în timpul partidei cu belorusa Aliaksandra Sasnovich, la scorul de 3-3, în primul set. Williams, care încearcă de 4 ani să mai câștige un turneu de Grand Slam a izbucnit în lacrimi după ce a fost nevoită să abandoneze.
Serena Williams a câștigat de 7 ori turneul de la Wimbledon. Campioana americană încearcă, de aproape 4 ani, să mai câștige un turneu de Grand Slam și să egaleze recordul de 24, deținut de Margaret Court. Ultimul adjudecat a fost la Australian Open, în 2017. După aceea, Williams a adus pe lume, în septembrie același an, o fetiță, Alexis Olympia, rodul relației sale cu Alexis Ohanian. Americanca s-a întors în circuitul WTA, însă, de atunci, n-a mai reușit să triumfe în turnee de Mare Șlem. A pierdut, în schimb, 4 finale, una dintre ele chiar la Wimbledon, în 2019, în fața Simonei Halep.
Williams a apărut pe terenul central de la All England Club cu un bandaj pe coapsă, semn că exista deja o problemă medicală. În cel de-al șaptelea ghem din primul set, ea a alunecat, a căzut și n-a mai putut continua. Adversara ei, belorusa Aliaksandra Sasnovich (100 WTA), a primit, astfel, un adevărat cadou, trecând în turul 2 fără mare efort. Serena Williams a izbucnit în lacrimi, fiind aplaudată îndelung de spectatorii prezenți în tribunele de la Wimbledon.
Serena anunțase deja că nu va lua startul la Jocurile Olimpice de la Tokio. Ea are o medalie olimpică de aur, la simplu, cucerită în 2012, la Londra, dar și 3 titluri la dublu feminin.
Nu sunt pe lista olimpică și, dacă aș fi, n-ar trebui să fiu acolo. Sunt o mulțime de motive pentru care am luat această decizie în privința Jocurilor Olimpice, poate vom discuta despre ele în altă zi”, a declarat legendara jucătoare în fața jurnaliștilor britanici, conform playsport.ro.
Acum, după abandonul de la Wimbledon, Serena Williams a declarat că are „sufletul rănit”. La aproape 40 de ani, pentru jucătoarea cu 73 de titluri la activ ar putea fi ultima prezență pe iarba londoneză.
Am avut sufletul rănit pentru că a trebuit să mă retrag după accidentarea de la piciorul drept. Dragostea mea și respectul se îndreaptă către fanii și echipa care au făcut că terenul central să fie atât de semnificativ. Simțind căldura și sprijinul extraordinar al mulțimii a însemnat enorm pentru mine”, a scris Serena Williams într-un mesaj postat pe Instagram.
We’re heartbroken for you, Serena.
Our seven-time singles champion is forced to retire from The Championships 2021 through injury#Wimbledon pic.twitter.com/vpcW1UN78s
— Wimbledon (@Wimbledon) June 29, 2021