Nicolae Ceauşescu a fost, ca toţi ceilalţi omologi ai săi, un şef de stat care s-a ferit de expunerea publică. Obsedat de această frică, liderul Partidului Comunist Român a decis să închidă o parte din Bucureşti. Unde se afla aşa-numitul “cartier interzis” al dictatorului?!
Între 1965 şi 1989, o parte din Bucureşti era total necunoscută cetăţenilor de rând. Dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a se izola s-a transformat într-o adevărată paranoia. Astfel, în Cartierul Primăverii puteau intra doar familia dictatorului şi demnitarii de rang înalt ai acestuia. Puţini sunt cei care cunosc povestea zonei de comandă a şapte şefi de stat: de la Regele Carol al II-lea, până la Preşedintele Klaus Iohannis.
Istoria locului începe cu mult înainte de perioada comunistă. Mai exact, în 1930, când Parcul Jianu începe să fie parcelat în loturi de aproximativ 400 de metri pătraţi, pe care le atribuie angajaţilor de la Uzina de Gaze şi Electricitate pentru construcţia de locuinţe.
Practic, zona se transformă total pentru muncitori. Cel care se ocupă de amplul proiect este Octav Doicescu, architect care are grijă ca locuinţele să fie ridicate în aşa fel încât să îndeplinească anumite criterii moderne de urbanism, dar mai ales să nu depăşească mai mult de parter şi un etaj. Zona nu este, însă, “echipată” cu electricitate, gaz sau apă curentă decât abia după cel de-al Doilea Război Mondial, când ilegaliştii din PCR închiriază mai multe imobile pentru a le transforma în case conspirative.
Imediat, comuniştii îşi dau seama că zona este perfectă pentru nevoile acestora, aşa că, în anii ’50, Gheorghe Gheorghiu-Dej decide mutarea demnitarilor aici, dar nu înainte de a aduce toate utilităţile necesare, precum canalizare, apa, gaz sau telefonie.
„Nomenclatura comunistă a trăit întotdeauna cu o psihologie de fortăreaţă asediată, era firesc ca membrii acestei secte politice să se grupeze laolaltă. Motivaţia lui Dej era de a putea ţine sub observaţie cât mai eficient birocraţia de partid, guvernamentală şi a Securităţii. Când aceşti oameni erau vecini, se putea şti rapid cine cu cine se vede, ce relaţii de amiciţie funcţionează, ce reţele de „socializare” se formează”, a povestit politologul Vladimir Tismăneanu, pentru Adevărul.ro.
Odată cu venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere, în 1967, lucrurile se schimbă. Pentru a-i avea aproape pe toţi membrii importanţi de partid, dar şi pe oamenii săi de încredere, şeful PCR decide să închidă zona şi mai mult.
În 1979, este emis Decretul nr.263 care specifică faptul ca toate locuinţele deţinute cu chirie să fie trecute în categoria “locuinţelor de serviciu” şi transferate în administrarea Întreprinderii de Administrare a Clădirilor (IAC). Practic, chiriaşii au voie să folosească imobilul doar pe perioada în care îşi exercită funcţia.
“Sub Ceauşescu s-au construit mai multe vile pe Bulevardul Aviatorilor şi pe strada Tolstoi, proprietatea Gospodăriei de Partid. În acestea au locuit unii membri de vârf ai CC, inclusiv membri supleanţi ai CPEx: Cornel Onescu, Ion Stănescu, Vasile Vâlcu etc.”, a mai spus profesorul Tismăneanu.
Câţiva ani mai târziu, România fierbe! Oamenii sunt nevoiţi să stea zile în şir la rând pentru a primi o pâine sau o jumătate de litru de ulei, iar Ceauşescu împreună cu demnitarii săi se lăfăie în vile şi maşini de lux. Astfel, frica dictatorului de a fi expus se accentuează şi decide să închidă de tot cartierul în care locuieşte. Chiar şi traficul pe străzi este interzis şi sunt montate bariere în toate punctele de acces. Liderii de partid sunt obligaţi , astfel, să îşi reducă anturajul la familie şi personalul casei, care este şi el foarte atent ales.
“Între 1967 şi 1989, Primăverii a devenit un cartier interzis pentru că Ceauşescu l-a închis pentru protecţia sa şi a demnitarilor de rang înalt. Existau chiar şi bariere”, povesteşte, pentru Antena 3, fostul senator Marius Marinescu.
În istoria sa de doar nouă decenii, Cartierul Primăverii se poate mândri cu poveşti şi transformări mai mult ca orice altă zonă a Bucureştiului.