Se schimbă pragul de impozitare a pensiilor. Noua formulă de calcul valabilă de la 1 octombrie
În aceste zile, din păcate, asistăm la cel mai mare posibil eșec de guvernare din ultimii 30 de ani, iar PSD încearcă să remedieze situația cu promisiuni cu iz electoral. Conform celor mai recente declarații făcute de ministrul Muncii, se schimbă pragul de impozitare a pensiilor, iar noua formulă de calcul va fi valabilă de la 1 octombrie.
PSD încearcă să remedieze situația cu promisiuni cu iz electoral
Tema noi legi a pensiilor și modul în care au decis să implementeze noua formulă de calcul a pensiilor a generat reacții dure și tensiuni. Sunt zeci, poate sute de mii de pensionari nemulțumiți de ceea ce au regăsit pe deciziile de recalculare a pensiilor, iar în unele cazuri, în loc să crească, sumele s-au diminuat.
Spre exemplu, în cazul unui pensionar cu handicap (fără vedere), odată cu decizia de recalculare a trecut de la o pensie de 1.400 de lei, la una de de 300 de lei, fiind eliminate toate drepturile câștigate și garantate de Constituție, iar ca acesta sunt mulți alți pensionari nevăzători.
Pe această temă, deși în ianuarie a.c. premierul Ciolacu garanta majorarea pensiilor, în realitate lucrurile stau cu totul altfel, iar asociațiile care apără drepturile acestor categorii spun că vor înainta petiții către guvern și chiar vor ieși îns tradă.:
„După şedinţa de Guvern, am avut o discuţie cu ministra Muncii, pentru că am avut discuţiile cu Sanitas, apoi, normal, că avem şi asistenţa socială şi am vorbit şi despre indemnizaţiile persoanelor cu handicap, şi un sistem nou, o să fie şi o digitalizare, toate persoanele introduse”, afirma premierul Ciolacu în ianuarie 2024.
Acum, în schimb, după tăvălugul creat de deciziile de recalculare, PSD încearcă să remedieze situația cu promisiuni cu iz electoral.
Simona Bucura-Oprescu promite că se schimbă pragul de impozitare a pensiilor
Aceste promisuni vin prin vocea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, care promite că se schimbă pragul de impozitare a pensiilor.
În acest moment este în vigoare o lege care precizează care este pragul de neimpozitare a pensiilor mici, și anume sub pragul de 2.000 de lei. În cea mai recent apariție în spațiul public, Simona Bucura-Oprescu promite că se schimbă impozitarea pensiilor:
„În această seară am o veste bună pentru pensionari! După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice, nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată”, a spus ministrul Muncii, la Realitatea TV.
„Să vedem exact unde sunt imperfecţiunile legii”
Scandalul iscat de noile decizii de recalculare adâncesc și mai mult actuala criză, iar voci din cadrul coaliției deja critică în termeni duri ceea ce se întâmplă.
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu vine și spune „să vedem exact unde sunt imperfecţiunile legii”, admițând așadar că există probleme:
„Nici o pensie nu scade. Haideţi să vedem exact unde sunt imperfecţiunile legii. Asta am dat.
Până atunci se va trimite pe fiecare categorie socio-profesională o scrisoare din partea Ministerului Muncii, se lucrează la ea şi pe urmă vedem ce trebuie să modificăm.
Dar, suntem într-o zonă din punctul meu de vedere, relaxată pentru că nimeni nu a pierdut”, a afirmat Ciolacu.
Rămâne de văzut cum se vor rezolva aceste situații, cum vor reuși să-i facă pe oameni să înțeleagă, în mod concret, cum s-a ajuns la aceste calcule, precum și cum nu vor scade pensiile.