15 iul. 2019 | 17:27

Se schimbă cărțile de identitate. Cum vor arăta noile documente și ce trebuie să faci pentru a le primi

Știri generale
Se schimbă cărțile de identitate. Cum vor arăta noile documente și ce trebuie să faci pentru a le primi
Cărțile de identitate se schimbă din anul 2021

Cărțile de identitate se schimbă de anul viitor, potrivit reglementărilor europene. Noile documente vor fi eliberate începând cu data de 3 august 2021 și vor avea obligatoriu un CIP, o fotografie și două amprente ale titularului. Timp de 10 ani, cărțile de identitate în format vechi vor fi schimbate cu cele noi, până când toate vor expira.

Cărțile de identitate se schimbă din anul 2021

Noile cărți de identitate vor fi imprimate cu drapelul României și cu cel al Uniunii Europene, un CIP cu fotografia titularului, dar și două amprente. Începând cu 3 august 2021, timp de 10 ani, cărțile de identitate vechi și cele noi vor fi valabile în paralel. În această perioadă vor fi schimbate toate buletinele vechi, astfel că în 2031 populația României va deține doar noile documente.

Legea prevede că autoritățile eliberează cărți de identitate pe viață pentru persoanele care au împlinit deja 55 de ani, deși regulamentul european prevede ca acest lucru să se întâmple abia la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cei care împlinesc anul acesta și anul viitor 55 de ani vor fi chemați să își schimbe buletinele în anul 2031.

„Poliţiştii de frontieră descoperă tot timpul cetăţeni care încearcă să intre în ţară cu acte false sau ale altor persoane. Ultimul caz a fost în februarie, când un cetăţean moldovean a vrut să intre în ţară cu un buletin contrafăcut”, a declarat Alexandra Popescu, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră.

Unul dintre motivele pentru care se schimbă cărțile de identitate este că noile documente vor fi mult mai greu de contrafăcut.

„Noile norme includ garanții privind protecția datelor, pentru a asigura că informațiile colectate nu ajung la persoanele nepotrivite. Autoritățile vor asigura securitatea CIP-ului să nu poată fi piratat sau accesat fără permisiune”, a declarat Monica Dăjbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.