03 oct. 2021 | 10:02

Se mai ține sau nu pelerinajul de Sfânta Parascheva la Iași

Social
Se mai ține sau nu pelerinajul de Sfânta Parascheva la Iași
pelerinaj la Sfânta Parascheva

Biserica Ortodoxă o sărbătorește conform Calendarului Ortodox pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, pe data de 14 octombrie. Atunci au loc și sărbătorile orașului Iași, când se organizează pelerinaje la moaștele Sfintei Parascheva, care se află la Catedrala Mitropolitană. Deoarece și în acest an ne aflăm tot sub amprenta pandemiei de COVID-19, ne întrebăm dacă se ai ține sau nu pelerinajul de Sfânta Parascheva la Iași.

Va mai avea loc sau nu în acest an pelerinajul de Sfânta Parascheva

Potrivit observatornews.ro, joi, Mihai Chirica, primarul Iașului a dat o declarați în care a precizat că și în acest an, Sărbătorile Iașiului vor avea loc în contextul pandemiei de coronavirus. El a precizat că în acest an nu vor avea loc concerte și că vor pica și o parte din târgurile care erau propuse pentru desfășurarea acestui eveniment:

„De la zi la zi, o parte din aceste evenimente cad unele după altele, pentru că trecerea de la un scenariu la altul ne va obliga să abordăm într-o altă manieră aceste sărbători. Astăzi (joi – n.r.) intrăm în scenariu roşu şi începem numărătoarea de 14 zile.

Asta înseamnă că data de 14 octombrie ne prinde exact la sfârşitul perioade de scenariu roşu, fără a putea concretiza dacă mai putem gândi şi un alt scenariu mai pozitiv decât cel pe care îl avem în momentul de faţă.

Deci e clar că nu putem da înapoi având în vedere infectările zilnice care sunt raportate, nu putem, din păcate, să mergem decât spre scenariu de peste 4 la mie”, a declarat Chirica.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași

Mihai Chirica, primarul Iașiului, a fost întrebat de jurnaliști dacă la hramul Sfintei Parascheva pot participa doar persoanele care au domiciliu în Iași și a dat următorul răspuns, prin care și-a argumentat părerea în ceea privința restricțiilor locale:

„Nu știu, dar nu cred, pentru că toate măsurile impuse de prezența unei localități în diferite scenarii nu vizează apartenența. Din punctul meu de vedere dacă vreți să mă credeți, ca și om al statului român, între a da o restricție cu caracter general care vizează orice cetățean al acelui stat – pentru noi, România – și a da restricții cu caracter local prin care spui că numai ieșenii au voie să se închine la Cuvioasa Parascheva, dacă ar fi să mă întrebați pe mine, ca inginer, a fost abuziv.

Nu poți să dai o restricție cu un caracter local într-un stat democratic. Ori dai una cu caracter general și atunci nimeni și toți o respectă, ori lași ca lucrurile să decurgă de la sine și nu cred că se va mai ajunge acolo, pentru că este total din perspectiva mea neconstituțional”, a răspuns primarul Iașului.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro