Oamenii de știință au descoperit ce se întâmplă în creier în momentul morții, ce aude fiecare om. Un studiu științific a adus noutăți despre ceea ce se petrece în pragul morții. În ciuda celor știute până acum, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu există un moment exact al treceri de la viață la moarte.
Oamenii de știință sunt de părere că de abia atunci când organele vitale nu mai dau niciun semn de viață, celule încep să moară și ele, tot procesul durând câteva ore. Celulele cerebrale sunt cele mai rezistente la efectele scăderii aportului de sânge și, deci, de oxigen din organism. Astfel, studiile efectuate în laborator arată că ele pot rezista până la 21 de ore.
Dar când creierul nu mai este aprovizionat cu oxigen, începe să se acumuleze material toxic. Asta aduce moartea celulelor din creier. Jens Dreier, cercetător în neurologie experimentală la spitalul Charite din Berlin, a conectat electrozi la creierele a nouă pacienți care se aflau în pragul morții.
A înregistrat exact ceea ce se petrece în momentul opririi aparatelor: când inima încetează să mai bată, iar encefalograma, care înregistrează activitatea cerebrală, este plată, adică mai indică doar o linie. Cu toate astea, o encefalogramă plată nu înseamnă că celulele nervoase nu mai sunt active.
La fel ca niște baterii, celulele creierului au polarități electrice și rezerve de energie. Acestea, lipsite de oxigen și sânge, neuronii intră mai întâi într-un „mod pauză”. În momentul în care prima celulă a cedat, se spune că ea se depolarizează, adică eliberează toată rezerva sa de energie.
Acest șoc antrenează depolarizarea celulelor vecine, care își eliberează, la rândul lor, energia, iar apoi tot acest proces se propagă în lanț. Asta este un adevărat tsunami pentru creier.
Dar acest tsunami poate fi reversibil, până la un anumit punct. Cercetătorii s-au întrebat cum știm când moartea devine absolut ireversibilă din punct de vedere celular. Dacă se acționează înaintea acestui moment, celulele se pot restabili. Răcorirea capului, spre exemplu, păstrează celulele și frânează acumularea de elemente chimice toxice.
„Pentru a învăța cum să protejăm creierul în caz de accident vascular cerebral sau de stop cardiac, trebuie să înțelegem mai întâi cum să îl protejăm. Timpul joacă un rol important”, spune profesorul Jens Dreier, adăugând că obiectivul este dezvoltarea unor metode pentru detectarea depolarizărilor.
Știința reanimării, odată cu respirația artificială și resuscitarea cardiacă, a făcut ca milioane de persoane care se apropiau de moarte să revină la viață. Mărturiile despre această experiență coincid, indiferent de vârstă, origine, religie: aceste persoane descriu moartea ca un sentiment de pace imensă, traversarea unui tunel, o lumină caldă și apropiați care au murit și care îi întâmpină, explică Sam Parnia.
De asemenea, muribunzii pomenesc „o ființă de lumină” și spun că li se derulează viața prin fața ochilor. Alții spun că se separă de corpul lor și că au observat evenimentele de undeva de la înălțime.
Una dintre ipotezele lui Sam Parnia ar fi că ceea ce numim conștiență este o entitate distinctă, care nu este generată de activitățile cunoscute ale creierului. S-ar putea ca această entitate să regleze independent activitatea creierului. Știința nu validează validat, dar nici nu infirmă această posibilitate.