Moartea este un proces care durează intervale diferite de timp, în funcție de organele despre care vorbim. Care sunt transformările cadavrului din momentul decesului și până când rămân doar oasele. Sufletul cântărește 21 de grame. Mit sau realitate?
Moartea se instalează când respirația, bătăile cordului și activitatea sistemului nervos se opresc. Moare creierul, cordul și mor plămânii, dar aceste procese se produc pe rând ori, parțial, se suprapun.
„Cu toate că pacientul este declarat mort, în corp mai sunt celule care nu au murit. Un exemplu în acest sens este moartea celulelor sexuale sau a spermatozoizilor, care au un potenţial crescut de supravieţuire în condiţii nefavorabile. Ovulul sau sperma pot trăi până la 72 de ore după moartea pacientului. De asemenea, la nivelul creierului sunt mai multe zone diferite. Scoarţa cerebrală va muri prima, pentru nu s-a adpatat la condiţii nefavorabile. Pe de altă partea trunchiul cerebral va supravieţui puţin mai mult”, a explicat medicul legist Dan Peju-Dumbravă pentru Adevărul.
Sunt două tipuri de modificări cadaverice: precoce şi tardive. Cele precoce sunt răcirea cadavrului, deshidratarea cadavrului, lividitatea cadaverică, ridgiditatea cadaverică şi autoliza. Modificările tardive sunt cele date de endomofaună, de timpul care trece şi, practic, după circa 5 ani, ajung să rămână numai oasele, a mai spus specialistul.
La o temperatură a mediului între 15-20 de grade Celsius, răcirea se face cu aproape 2 grade Celsius pe oră, în primele 4 ore de la instalarea decesului și mai apoi cu un grad pe oră. Când temperatura centrală atinge valoarea de 20 de grade Celsius, se consideră ca semn sigur pe moarte.
Ideea conform căreia părul și unghiile cresc după deces este legată de procesul de deshidratare a cadavrului, o consecință a încetării circulației și evaporării apei în mediul ambiant. Procesul începe în zonele cu epiderm subțire ( buze, scot la bărbat, regiune vulvară la femei). În aceste zone, prin deshidratare, pielea se usucă, se întărește, devine gălbuie, apoi cu o tentă brună, luând aspect similar pergamentului, drept pentru care în practica medico-legală se folosește termenul de ”pergamentări”.
„În momentul în care ţesutul se usucă, acesta se contractă, astfel se pun în evidenţă proţiuni mai mari de unghii sau de păr, dând impresia de creştere în dimensiune. De fapt, dimensiunea rămâne aceeaşi. Astfel de modificări devin vizibile în aproximativ 2-4 ore, însă perioada depinde foarte mult de căldura mediului, de ventilaţie, de poziţia corpului”, a explicat specialistul.
O știre de tabloid zguduia America pe 11 martie 1907: sufletul este material, scriau ziariștii. The New York Times publica, în pagina 5, un articol numit ”Soul Has Weight, Physician Thinks” (Un medic crede că sufletul are greutate).
Medicul Duncan McDougal din Haverhill, Massachusetts, a aranjat în cabinetul său „o structură ușoară bazată pe o platformă delicată de cântar cu ac”, despre care spunea că avea o precizie de 2/10 uncii (aproape 5,6 grame). Conștient de faptul că o persoană aflată pe moarte ar putea deranja un cântar atât de sensibil, doctorul a hotărât să selecteze „un pacient muribund din cauza unei boli care produce o mare epuizare fizică, la care decesul s-ar produce cu mișcări musculare mici sau chiar inexistente, deoarece, în astfel de cazuri, acul balanței poate fi păstrat în echilibru perfect, iar orice pierdere de masă ar putea fi observată imediat”.
El a recrutat șase persoane aflate în stadii terminale de tuberculoză și, în conformitate cu raportul medical prezentat în ediția din aprilie 1907 a revistei ”American Medicine”, a arătat că avusese loc o pierdere de greutate, pe care a asociat-o cu ”plecarea” sufletului. Pierderea de greutate a fost măsurată la trei sferturi de uncie (21 de grame).
Medicul a fost atât de entuziasmat de reușita sa, încât a repetat experimentul pe 15 câini, la care nu a înregistrat nicio schimbare de greutate în momentul morții, lucru care demonstra o altă credință populară: câinii nu au suflet, potrivit abc.net.au.
Prima eroare științifică este aceea că 6 grame în plus sau în minus nu înseamnă o marjă de eroare acceptabilă, care s-ar situa numai pe la 5%. A doua problemă este că rezultatul cercetării a fost oarecum falsificat, scăderea de greutate constatându-se doar la un singur muribund. Din cele șase cazuri, două cântăriri au fost excluse din start ca având ”dificultăți tehnice”. În al treilea rând, chiar și azi, cu tehnologia ”pusă la punct”, ne este greu să determinăm momentul precis al morții.