Se dau 1.000 de euro pentru românii care au suferit de coronavirus, iar acum se hotărăsc să doneze plasmă pentru tratarea altor pacienți. Autoritățile au nevoie din ce în ce mai mult de plasmă de la pacienții vindecați de coronavirus, mai ales după explozia de noi cazuri.
Proiectul aparține primarului General, Gabriela Firea, iar acesta a fost aprobat joi. Așadar, bucureștenii vindecați de coronavirus care vor dona plasmă vor primi tichete în valoare de 1.000 de euro. Noul proiect a fost aprobat de CGMB cu 33 de voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă” și șapte abțineri.
„Noi nu venim să spunem că vom oferi doar circa 1.000 de euro în tichete de masă celor care vor dona. Noi venim și spunem că îi vom convinge pe calea dialogului, a responsabilității, explicând cât de important e să ajute și alte persoane aflate în dificultate. Bineînțeles, ca și în alte state europene, vom acorda și un stimulent financiar. Nu e vorba de bani cash, e vorba de un stimulent în tichete de masă prin care donatorul își poate achiziționa alimente pentru a avea o masă mai bogată pentru revenirea organismului, medicamente și alte întăritoare pentru organism”, a declarat Gabriela Firea, la începutul ședinței, potrivit Mediafax.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/08/Rom%C3%A2nii-care-s-au-vindecat-de-coronavirus-pot-primi-1.000-de-euro-dac%C4%83-doneaz%C4%83-plasm%C4%83-1.jpg)
Românii care s-au vindecat de coronavirus pot primi 1.000 de euro dacă donează plasmă
Chiar dacă în mod normal donarea nu este răsplătită, Gabriela Firea a observat că românii nu se înghesuie să-și ajute aproapele, așa că s-a decis să-i stimuleze financiar.
„Suntem în pandemie, deci într-o situație excepțională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislația privind donarea nu prevede și stimulente financiare, acum suntem într-o situație de excepție. Prin urmare, este nevoie de o excepție de la lege, pentru a salva cât mai multe vieți! Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice și cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior: salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecției COVID-19”, anunța marți primarul general al Capitalei.