Este schimbare majoră pentru toate restaurantele din România, iar totul se întâmplă din 20 decembrie. Schimbarea îi va ajuta mult pe cei care vor să piardă în greutatea. Ce vor fi obligate restaurantele să facă, vedeți în rândurile de mai jos.
Începând din 20 decembrie, toate restaurantele din România sunt obligate să afișeze în meniu, alături de ingredientele fiecărui preparat, și cantitatea lor, precum și valorile nutriționale, nivelul de zahăr, aditivi și grăsimi.
În plus, regula se va aplica și pentru livrările la domiciliu. În acest caz, toate informațiile despre produse trebuie afișate pe site-ul de unde clientul comandă. Decizia a fost luată de Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorului și este contestată de patronii de restaurante. Aceștia spun că noua regulă este greu de aplicat și este și foarte costisitoare.
Restaurantele vor fi obligate să afișeze, la vedere, ingredientele folosite la fiecare preparat în parte, excepție făcând acelea care cântăresc mai puțin de 20 de grame. În plus, la vedere trebuie să existe și informații despre declarația nutrițională a fiecărui produs în parte, care include valoarea energetică, adică numărul de calorii și cantitatea de zahăr, sare, grăsimi, acizii grași nesaturați, dar mai ales aditivii folosiți.
Informațiile legate de ingredientele, cantitățile și alte specificații ar putea fi afișate chiar în meniu, sub denumirea felului respectiv. Iar în cazul livrărilor la domiciliu, aceleași informații ar putea apărea pe site-ul de unde se face comanda, la fel, în descrierea fiecărui produs în parte, așa încât clientul să poată vedea informațiile înainte de cumpărare.
Astfel, ordinul dat de Autoritatea pentru protecția consumatorului intră în vigoare de pe 20 de decembrie 2022. Până atunci, restaurantele, inclusiv fast-foodurile, au timp să își pregatească etichetarea. De asemenea, cei care nu respectă aceste reguli s-ar putea trezi cu activitatea suspendată.
„Beneficii ar fi pentru consumatorii care sunt interesați de anumite lucruri ce țin de menținerea greutății corporale, și atunci au nevoie să știe aspecte ce țin de valoarea energetică a produsului, sau de beneficii pentru cei care au anumite afecțiuni medicale și vor să știe dacă în preparat sunt grăsimi saturate, sau care ar fi cantitatea de carbohidrați”, a declarat Costel Stanciu, președintele asociației PRO Consumatori, potrivit stririleprotv.ro.
Patronii de restaurante spun, însă, că sunt mai mult încurcați de decizie.
„Mai greu ar fi să scoate zahărul și acizii grași, care se pot evidenția doar prin analize de laborator, care, pe noi, ne vor termina, pentru ca sunt foarte scumpe. În plus, că nu sunt destul de multe laboratoare care să le facă. Pentru o rețetă, ar fi în jur de 2.000 de lei analiza. La 100 de preparate din listă, la ce sumă s-ar ajunge?”, spune Ștefan Bercea, președintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism.