19 iun. 2021 | 22:44

Schimbare majoră pentru angajați. Ce le oferă șefii, spontan, pentru a le mări productivitatea

News
Schimbare majoră pentru angajați. Ce le oferă șefii, spontan, pentru a le mări productivitatea
Schimbare pentru angajati

O nouă tendință se evidențiază pe piața muncii, și anume, zilele de concediu spontane. Ele sunt acordate de companii, ca să compenseze orele de muncă peste program frecvente în vreme de pandemie. Ele sunt considerate o mană cerească de către angajați și sunt văzute drept un cadou meritat din partea angajatorilor.

Schimbare majoră pentru angajați

Specialiștii cred însă că astfel de zile de concediu date angajaților ”din senin” pot să ducă chiar la creșterea eficienței acestora.

Prin urmare, Sorina Faier, specialist în HR, crede că aceste concedii ar fi ceva care trebuie implementat.

„Există discuţii la nivelul multinaţionalelor mai ales, dar şi al companiilor mari româneşti. Sunt unele domenii care efectiv sunt epuizante şi mulţi dintre angajaţi au perioade în care aproape ajung la burnout. O zi liberă spontană sau două sau trei ca bonus sunt extrem de bine-venite”, este de părere aceasta.

Însă avocatul Costel Gîlcă este de părere că nu ar trebui să se compare legislația din Statele Unite ale Americii cu cea europeană sau românească în ce privește concediile spontane.

„Gândiţi-vă că în acest moment dăm un concediu fără plată la 3.000 de oameni timp de o lună. Vă daţi seama cât profit se face? Legislaţia din România şi nici cea de la nivel european nu permit aceste aşa-numite concedii spontane”, a explicat avocatul.

De unde a pornit totul

Bogdan Putinică, care conduce o firmă de IT a afirmat că dacă s-ar schimba legislația României pentru a se implementa concediul spontan, ar fi mai multe dureri de cap decât ajutor din partea statului.

„Nimeni nu poate să conducă sau să construiască o afacere cu surprize de genul acesta peste noapte. Avem destule în mod normal ca business, dar apoi dacă se mai schimbă şi cadrul macro-economic … În momentul de faţă cred că avem tot ce ne trebuie pentru a implementa acest lucru”, a declarat şeful unei firme IT, Bogdan Putinică.

De menționat este că totul a înceout în Georgia, Statele Unite ale Americii, acolo unde o companie a constatat, în urma aplicării unor chestionare, că starea de bine a angajaţilor poate să se îmbunătățească printr-o astfel de măsură.

Apoi, compania LinkedIn a acordat o săptămână de concediu spontan propriilor angajaţi, pentru ca ei să revină în câmpul muncii cu forţe proaspete.

De precizat este că numărul salariaților activi la 31 decembrie 2020 era 5.567.428, potrivit Ministerului Muncii. Iar numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2020, de 1.245.578, din care peste 64% actictivau în administraţia publică centrală.