Schimbare majoră cu tulpina Omicron în România. Cum rezistă mai mult pe plastic și pe piele

Schimbare majoră cu tulpina Omicron în România. Cum rezistă mai mult pe plastic și pe piele
Ce spune un epidemiolog roman

Cercetătorii japonezi au făcut mai multe descoperiri despre  tulpina Omicron. Noul studiu realizat de Universitatea de Medicină din Kyoto încă nu a fost evaluat colegial, însă a demonstrat experimental rezistența în mediu ridicată pe piele și suprafețe din plastic. Doina Azoicăi, medic primar epidemiolog, a explicat motivul pentru care coronavirus a devenit atât de rezistent.

Noi descoperiri despre varianta Omicron

Medicul explică cum Omicron supraviețuiește 193,5 de ore pe suprafețe din plastic, față de 56 de ore, 101,3 ore, 59,3 ore și 114 ore pentru variantele Alpha, Beta, Gamma și Delta.

Omicron a rezistat 21,1 ore, față de 8,6 ore pentru Alpha, 19,1 ore pentru Beta și 16,8 ore pentru Delta.

„Mutațiile pe care le suferă virusul original sunt independente de calculele noastre, de voința noastră, și sunt rezultatul unui mecanism de supraviețuire.

(…) O parte dintre microorganisme, în mecanismul ăsta de a căpăta supremația, de a rezista pe acest Pământ, au dezvoltat anumite calități prin care să își domine gazda.

Din nefericire, SARS-CoV-2, pentru că s-a răspândit foarte rapid, a întâlnit organisme umane. Acest lucru a făcut posibilă această tentativă de supraviețuire, de a persista ca agent patogen.

Poate asta explică și transmisibilitatea mai mare, pentru că în mediu este mai rezistent”, a declarat epidemiologul Doina Azoicăi în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.

Ce trebuie să facă oamenii

Epidemiologul crede că măsurile de bază rămân cea mai importantă armă împotriva pandemiei.

„Dacă evoluția aceste pandemii este spre endemie, virusul va avea o structură mai stabilă și devine previzibil.

Acum nu este previzibil. Nu știm dacă, după valul 5, va urma valul 6 sau că nu va exista o altă variantă după Omicron.(…)

Omicronul este mult mai transmisibil și e posibil ca, pe lângă imunitatea pe care o avem după vaccin, cei care sunt expuși chiar și vaccinați sau cei care nu s-au vaccinat se vor infecta cu Omicron și, atunci,

lumea nu va mai fi susceptibilă la această infecție, decât după un interval de 6 luni până la un an de zile, când organismul își pierde această protecție”, a adăugat medicul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI