Cândva, Horia Moculescu era impresionat de talentul artistic al lui Marius Moga, zis ”Micul Mozart”. O colaborare de câteva zile, în anul 2014, a alterat aceste sentimente. Piesa ”Tânăr și nebun” i-a pus la cuțite. Acuzațiile celebrului compozitor către mai tânărul coleg.
În urmă cu 7 ani, piesa ”Tânăr și nebun”, o colaborare între generații formată din Marius Moga, Horia Moculescu și What’S UP, se afla în toate topurile muzicale. Videoclipul, realizat de fratele lui Moga, Iulian Moga, filmat în mai multe locații din București, a adunat peste 15 milioane de vizualizări. De atunci se întrevedeau scântei între cele două tabere, cei cu mai puține amintiri și cel cu mai multe. Motivul a fost banal, punctualitatea, apoi s-au conturat alte neplăceri, care s-au transformat într-unele cu mai mult năduf.
„What’S Up și Marius Moga sunt niște băieți extraordinar de agreabili, dar le lipsește cu desăvârșire punctualitatea”, spunea Horia Moculescu la Antena Stars.
„Horia ne-a zis: – Nu pot să vin la clip, pentru că e meciul Stelei – ”, a replicat What’S Up.
„What’S Up este tânăr și nebun și așa o să rămână toată viață, iar Horia Moculescu este tânăr la suflet și a intrat în filmul nostru crazy, lucru pentru care îi mulțumim enorm”, completa Moculescu.
Însă, la șapte ani distanță, Horia Moculescu și-a manifestat dezamăgirea față de Marius Moga: „Trei ani m-am rugat de Marius Moga să-mi orchestreze piesa ”Cântec de viață”, pe versurile lui Gyuri Pascu, iar până la urmă tot eu am făcut-o, o cântă Nico. Moga a profitat de mine, de imaginea mea, m-a bagat în videoclipul lui cu What S Up, ”Tânăr și nebun”, apoi nu a mai dat niciun semn. Ăsta e el. Are un gând, îl exploatează, apoi se plictisește”, a declarat compozitorul pentru Impact.ro.
În controversata piesă, maestrului i s-au dedicat câteva versuri: „Cunosc un om care trece testul/ Are școala vieții, frate, poți să-i spui maestrul/ Mi-a zis: trăiește-ți viața, nu asculta de restul/Zi ceva, da’ zice bine cum le zice Moculescu”.