Din când în când, în lumea colecționarilor de mașini apar vânzări spectaculoase, unele dintre modelele vândute la licitații având un preț de plecare exorbitant. Este și cazul de față în care s-a vândut a doua cea mai scumpă mașină din istorie. Dacă ești pasionat de mașini rare, citește mai departe și află cât a costat un Ferrari din 1962.
Pentru pasionații de mașini de lux, marca Ferrari a însemnat opulență, un simbol al puterii, al misticismului și al luxului neîngrădit.
Încă de la începuturile sale, a avut ca scop să reprezinte vârful posibilităților și performanțelor auto și, ca atare, a devenit cartea de vizită a elitei mondiale. Acum, când modelele sale clasice devin din ce în ce mai rare, piața pentru modelele Ferrari din lumea veche nu a fost niciodată mai fierbinte.
În colecțiile marilor milionari au existat în timp poate cele mai scumpe mașini marca Ferrari vândute vreodată, iar topul pe care ți-l propunem în cele ce urmează, nu face altceva decât să întărească această afirmație.
1963 Ferrari 250 GTO – Aproximativ 97.000.000 de dolari
Ferrari 250 GTO ocupă toate pozițiile de pe podium în această listă. Aici, pe primul loc se află unul dintre cele 36 de exemplare fabricate, vândut în cadrul unei tranzacții private colecționarului auto german David MacNeil.
GTO-ul achiziționat întruchipează istoria de curse a modelului, după ce a câștigat cursa Tour de France din 1964 și un loc 4 la Le Mans.
Vezi aici: Romina Gingașu, soția patronului Ferrari, a atras toate privirile! Cum a fost surprinsă românca FOTO
Spre deosebire de multe dintre celelalte 250 GTO vândute în cadrul unor tranzacții private și în cadrul unor licitații, acesta, în ciuda unei cariere de curse amețitoare, nu a fost niciodată accidentat. Semne bune.
1962 Ferrari 250 GTO – Aproximativ 72.300.000 de dolari
Acest Ferrari 250 GTO, atunci când a fost vândut, a fost cel mai scump din lume, fiind vândut pentru 52 de milioane de dolari în 2013.
Modelul, la fel ca și cel de mai sus, este echipat cu un motor V12 de 3.0L Tip 168 Comp/62, capabil de 225kw și 249Nm de cuplu. Acesta transportă bolidul clasic la o viteză maximă de 280 km/h. Viteză pentru 1962.
1957 Ferrari 335 S Spider Scaglietti – Aproximativ 48.690.000 de dolari
Mai rar decât dinții de găină, la 335 S Spider Scaglietti din 1957 au fost fabricate doar patru modele. Sub capotă, Cavallinul Rulant a plantat un motor V12 de 4,1 litri care producea o putere declarată de 291 kW pentru a atinge o viteză maximă de aproximativ 300 km/h.
Citește și: Câți bani costă cel mai ieftin Ferrari din România. De ce este atât de accesibil
Cu o greutate de numai 880 kg, mașina trebuia să fie manevrată doar de cei mai buni piloți, precum Mike Hawthorn.
Ferrari 250 GTO, datând din 1962, această legendară mașină sport a Scuderiei, cu un șasiu 3765, motor de patru litri care dezvoltă 390 de cai putere, a terminat pe locul al doilea într-o cursă de anduranță de 1.000 km pe circuitul german Nurburgring, precum și în legendara cursă de 24 de ore de la Le Mans, unde echipa a fost nevoită să se retragă din cauza unei defecțiuni la motor, potrivit RM Sotheby’s. După câțiva ani de competiție pe continentul italian și în Sicilia, mașina a fost vândută și exportată în SUA la sfârșitul anilor 1960.
Descoperă și: Cea mai scumpă mașină din lume s-a vândut. Ce suma astronomică s-a plătit pentru ea
Restaurat și modificat, 250 GTO a schimbat de mai multe ori proprietarii americani înainte de a ajunge în 1985 în mâinile unui colecționar dedicat din Ohio, care l-a vândut luni.
”Acest GTO uluitor oferă următorului său îngrijitor posibilitatea de a se bucura în continuare de turisme și curse de epocă, sau de a fi expus la marile concursuri de eleganță și la adunări de mărci din întreaga lume”, a declarat Sotheby’s.
Săptămâna aceasta, casele de licitații Sotheby’s și Christie’s din New York își încheie sezonul de toamnă al vânzărilor de artă, care nu au fost afectate de vremuri grele și care adună sute de milioane de dolari. Piața este impulsionată de China și Asia și nu dă semne de încetinire, potrivit Sotheby’s, în ciuda unui context internațional tensionat.
Modelul a fost scos la vânzare luni seară, după câteva minute de licitație, dar la un preț mai mic decât cel de peste 60 de milioane de dolari așteptat de RM Sotheby’s, filiala de mașini de lux a casei de licitații.
Prețul roadsterului de culoare roșu aprins a fost depășit doar de cel al unui Mercedes 300 SLR Uhlenhaut Coupe care a fost vândut pentru 135 de milioane de euro în 2022, a precizat casa de licitații.
Acesta a fost vândut la o licitație confidențială la muzeul constructorului german din Stuttgart și a fost cea mai scumpă mașină vândută vreodată la nivel mondial, fie la licitație, fie în mod privat, a declarat un purtător de cuvânt al RM Sotheby’s pentru Agenția France-Presse. Această sumă ar fi de 144 de milioane de dolari la cursul de schimb de astăzi.