În afară de mireasă, domnișoarele de onoare ar trebui să fure privirea invitaților la nuntă. O tânără a reușit această performanță, fără să fie în rând cu lumea.
Întreaga idee de nuntă ar trebui să graviteze în jurul miresei. Nimeni nu are voie să fure atenția mulțimii la un astfel de eveniment în afară de femeia îmbrăcată în alb. La o nuntă recentă însă, o domnișoară de onoare a avut însă o cu totul altă idee vizavi de costumația potrivită pentru eveniment.
Scenele din imaginile alăturate au fost imortalizate la o nuntă din Texas, Statele Unite ale Americii. Personajul costumat într-un dinozaur T-Rex este sora miresei, Christina Adams în vârstă de 38 de ani. Întâmplarea face că și-a asumat și rolul de domnișoară de onoare, ceva ce și-a dorit de foarte mult timp. În mod suprinzător, costumația ei nu este întâmplătoare, chiar dacă pare o alegere extremă.
Totul a plecat de la o discuție cât se poate de prietenoasă cu mireasa. Christina Adams, în vârstă de 38 de ani, urma să se cunune în curând, când i-a spus surorii sale că-și dorește să fie lângă ea din poziția de domnișoară de onoare. Întrebată care este ținuta la eveniment, viitoare mireasă i-a răspuns că poate să vină îmbrăcată cum vrea, cu condiția să nu fie indecentă.
Profitând de această libertate de a alege, domnișoara de onoare s-a îmbrăcat în dinozaur și a rămas în acel costum pe parcursul întregului eveniment. Partea bună este că nu s-a amuzat doar ea de această alegere, ci și ceilalți invitați la nuntă, inclusiv mireasa. Alte femei ar fi simțit că gestul este o tentativă să-i strice cineva nunta. Se pare însă că surorile Adams din Texas, dintr-un punct de vedere, au același simț al umorului și, în final, nu s-a supărat nimeni.
În mod previzibil, fotografiile de la eveniment au fost postate pe Facebook și au devenit virale. Nu a durat mult până când postarea domnișoarei de onoare pe marginea subiectului a strâns 34.000 de partajări și 17.000 de comentarii, în mare parte pozitive.