13 aug. 2024 | 12:53

Ryanair a făcut anunțul oficial. Nu mai acceptă bilete în format electronic în aceste țări

Utile
Ryanair a făcut anunțul oficial. Nu mai acceptă bilete în format electronic în aceste țări
Ryanair revine pe profit în 2024

Una din cele două mari companii de low-cost, Ryanair, a decis să-și schimbe politica privind biletele în format electronic. Anunțul oficial a fost făcut în urmă cu câteva zile, precizându-se și care sunt țările unde nu mai acceptă bilete în format electronic.

Compania low-cost Ryanair revine pe profit în 2024

Ryanair a raportat o creștere puternică a profiturilor pentru prima parte din acest an, după ce și-a majorat tarifele cu mai mult de o cincime. Cu toate acestea, transportatorul a dat de înțeles că majorările de tarife sunt în curs de atenuare, prețurile de vârf de vară urmând să fie doar puțin mai mari decât cele de anul trecut.

Profitul pentru anul 2023, încheiat în martie, a crescut cu 34%, ajungând la 1,92 miliarde de euro, în ciuda unei creșteri puternice a costurilor cu combustibilul. Ryanair, care a fost împiedicată în planurile sale de expansiune de întârzierile la livrarea noilor avioane Boeing, a declarat că ar putea transporta 200 de milioane de clienți în acest an dacă noile aeronave sunt livrate la timp.

Ryanair a afirmat că există riscul ca livrările să mai întârzie, dar șeful companiei aeriene, Michael O’Leary, a declarat că acest lucru este”puțin probabil.

Ryanair nu mai acceptă bilete în format electronic în aceste țări

Recent, însă, Ryanair a avertizat că aeroporturile din trei dintre destinațiile sale populare nu pot accepta bilete în format electronic, ceea ce înseamnă că pasagerii nu trebuie să uite să aibă asupra lor unul tipărit:

„Acceptăm permise de îmbarcare mobile pe zborurile din majoritatea aeroporturilor din rețeaua noastră.

Cu toate acestea, din păcate, unele aeroporturi nu pot accepta încă permise de îmbarcare mobile, aceste aeroporturi sunt Turcia și Maroc.”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

Ryanair a avertizat, de asemenea, că Aeroportul Tirana din Albania nu poate accepta bilete în format electronic. Purtătorul de cuvânt a adăugat:

„Clienții care călătoresc de pe aceste aeroporturi trebuie să se înregistreze online și să tipărească o carte de îmbarcare pe hârtie pentru zbor.”

Ce poți face în situația în care ai nevoie de bilete în format tipărit

În cazul în care aveți programt un zbor în sau dinspre aceste aeroporturi, vă puteți accesa cartea de îmbarcare prin „Rezervările mele” de pe site-ul Ryanair.com sau prin aplicația Ryanair, și de aici să printați biletul sau biletele.

Un aspect important, dacă aveți aplicația, este că se acceptă permise de îmbarcare mobile pe zborurile din majoritatea aeroporturilor din rețeaua Ryaniar, cu excvepția celor trei țări menționate anterior.

Parteneri
Imagini spectaculoase cu Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu în costum de baie în zăpadă
Redactia.ro
Orașul pe care Nicolae Ceaușescu l-a construit în afara României. A investit sume uriașe în locuințe, școli și magazine, iar statul român plătește paza chiar și în prezent
Click.ro
Ciolacu: „Lasconi va avea nevoie de fiecare vot”. Ce condiție pune liderul PSD șefei USR dacă vrea să-l sune luni
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Adriana Bahmuțeanu e disperată! Ce a încercat să facă fiul ei cel mic, Eduard, după moartea tatălui său
Unica.ro
Cel mai îngrozitor film din istorie. Scene sinistre și atacuri feroce
EVZ.ro
Horoscop sâmbătă, 30 noiembrie 2024: Gemenii au parte de o revedere mult așteptată
Spynews
Mașinile eliminate de pe șosele. Decizie pentru șoferii cu mașini pe benzină și motorină
Capital.ro
Cum arată apartamentul în care locuiește Maurice Munteanu. Canapeaua din living costă 8.000 de euro, iar masa e 4.000 de euro. Cât a costat locuința plină de stil
Avantaje
RĂSTURNARE în RENUMĂRAREA VOTURILOR! S-au aflat PRIMELE REZULTATE
Mediaflux
Părinții studentei de la Medicină, ucisă de Mirel Dragomir, copleșiți de durere în ziua în care Andreea și-a fi sărbătorit ziua de nume. Cum arată mormântul la 8 luni de la tragedie / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ce a putut să își facă un român în balcon, fără să îi pese de privirile trecătorilor. Cineva a pozat totul
Antena 1
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Shtiu.ro