La câteva săptămâni după ce Donald Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din tratatul nuclear cu Rusia, oficialii de la Kremlin au inițiat exerciții de război la scară largă.
Conform declarațiilor de la Kremlin, Statele Unite se pregătesc serios de război. Singurul motiv pentru care președintele Americii a decis să se retragă din Tratatul privin Forțele Nucleare Intermediare (INF) are legătură cu astfel de gânduri din mintea lui Donald Trump. Ca urmare, Moscova nu are decât să retalieze.
Confirmările oficiale pe marginea acestui subiect au fost făcute de reprezentații delegației rusești în urmă cu câteva zile, la scurt timp după ședința unei comisii din cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite. Cu scurt timp înainte, fusese respinsă cererea Federației Ruse de a introduce pe ordinea de zi un proiect de rezoluție referitor la INF.
”Aici, la o reuniune recentă, Statele Unite au declarat că Rusia se pregăteşte pentru război. Da, Rusia se pregăteşte pentru război, eu confirm asta. Da, ne pregătim să ne apărăm patria, integritatea noastră teritorială, principiile noastre, oamenii noştri. Ne pregătim pentru un astfel de război”, a declarat şeful adjunct al Departamentului pentru neproliferare şi controlul armamentelor din cadrul Ministerului de Externe rus, Andrei Belousov, după votul din comisiei.
„Totuşi, avem diferenţe majore faţă de Statele Unite ale Americii (…). Şi în termeni lingvistici, această diferenţă constă doar într-un singur cuvânt, fie în rusă, fie în engleză: Federaţia Rusă se pregăteşte pentru eventualitatea unui război, dar SUA pregătesc un război„, a subliniat el, citat de agenția de presă oficială RIA Novosti, pe pagina sa de Facebook.
„Altfel, de ce SUA s-ar retrage din tratat, şi-ar creşte arsenalul nuclear, ar adopta o nouă doctrină nucleară care reduce pragul utilizării armelor nucleare? Aceasta este o întrebare pentru noi toţi „, a adăugat diplomatul rus.
Ca replică din partea SUA, John Bolton, consilierul american pe probleme de securitate naţională, a declarat sâmbătă la Tbilisi că Rusia trebuie să plece din Crimeea şi din estul Ucrainei şi să nu se mai amestece în alegerile americane. Într-o declaraţie pentru Reuters, Bolton a spus că Washingtonul ar putea să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei. El cerut Moscovei să nu mai foloseasca arme chimice în Siria şi să nu mai pună la cale tentative de asasinare a exilaţilor ruşi care trăiesc în Occident.