Rusia a luat o decizie de ultimă oră în privința pregătirii militare! Anunțul a fost făcut de ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care a anunțat ce planuri are armata rusă, în plină pandemie de coronavirus.
Astfel, am aflat că armata rusă reduce anvergura exerciţiilor sale pe perioada pandemiei de COVID-19 şi nu planifică organizarea unor manevre în apropierea liniei de frontieră cu ţări membre ale NATO.
„În perioada pe care o traversăm cu toţii, adică în perioada epidemiei de coronavirus, militarii noştri au anunţat că reduc amploarea exerciţiilor şi că nu planifică organizarea lor în apropierea liniei de contact cu Alianţa Nord-Atlantică”, a declarat Lavrov în cursul unei videoconferinţe de presă.
:format(webp):quality(80)/https://static.playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/05/Rusia-reduce-anvergura-exerci%C8%9Biilor-militare-mai-ales-%C3%AEn-apropierea-statelor-NATO-2.jpg)
Rusia reduce anvergura exercițiilor militare, mai ales în apropierea statelor NATO
Viceministrul rus al apărării general-colonelul Aleksandr Fomin declarase în luna martie, într-un interviu acordat semioficiosului „Izvestia”, că armata rusă încearcă să găsească „puncte de înţelegere” cu NATO.
„Din proprie iniţiativă, am încetat să mai desfăşurăm exerciţii militare în apropierea imediată a graniţelor Rusiei cu ţări occidentale. Avioanele noastre survolează Marea Baltică cu transponderele deschise. Facem dovada unei deschideri fără rezerve în desfăşurarea exerciţiilor militare”, a afirmat Fomin, citat de grupul media RBK.
Problema avioanelor de vânătoare ruseşti care zboară cu transponderele oprite peste Marea Baltică în spaţiul aerian internaţional, în imediata apropiere a ţărilor baltice – Lituania, Letonia, Estonia, toate membre ale NATO şi unde Alianţa Nord-Atlantică efectuează misiuni de protejare a spaţiului lor aerian – au făcut obiectul mai multor controverse între NATO şi Moscova.
Funcţionarea radarelor secundare se bazează pe cooperarea avioanelor, prin existenţa la bordul acestora a unui echipament numit transponder (prescurtare de la Transmitter-responder), care să răspundă la interogările de la sol. Răspunsurile asigură descoperirea, localizarea şi identificarea avioanelor, precum şi alte informaţii suplimentare, cum ar fi înălţimea de zbor.