09 nov. 2023 | 19:30

Rona Hartner e iar cu gândul la măritiș: ”După cununia cu un argentinian și cu un francez, poate mă mărit cu un român”. În ce își va investi banii EXCLUSIV

Monden
Rona Hartner e iar cu gândul la măritiș: ”După cununia cu un argentinian și cu un francez, poate mă mărit cu un român”. În ce își va investi banii EXCLUSIV
Rona Hartner e iar cu gândul la măritiș: ”După cununia cu un argentinian și cu un francez, poate mă mărit cu un român”. În ce își va investi banii EXCLUSIV

Rona Hartner (50 de ani), diagnosticată, în urmă cu trei luni, cu cancer, și-a revenit spectaculos. Stabilită de peste 20 de ani, în Franța, actrița ne-a vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, despre planurile sale, pe plan personal, dar și despre noile surprize muzicale, pregătite admiratorilor din România. Speră să revină, în țară, de Crăciun.

Rona Hartner vrea să se mărite din nou, după cele două divorțuri cu ”scântei”: ”A treia o să fie o căsătorie de maturitate”

Rona Hartner a înregistrat un imens succes, pe plan profesional, cu rolul din ”Gadjo Dilo”, film francez realizat în România, în 1997, și difuzat în întreaga lume. Urmare a acestei performanțe, actrița s-a stabilit în Franța, unde locuiește și acum, după mai bine de 20 de ani.

Nu însă de noroc avea să aibă parte și în viața amoroasă, trecând prin două divorțuri, cu ”scântei”, de dansatorul argentinian Rocco Sedano, tatăl fetiței ei, Rita, și de DJ-ul francez Herve Camilleri.

În ciuda eșecurilor sentimentale, Rona încă mai crede în instituția căsătoriei. Ea ne-a împărtășit planurile sale, de viitor, inclusiv pe plan personal:

”Sunt sigură că mă voi recăsători, chiar am asta în plan, nu vreau să rămân pe eșecurile trecute.
Sigur că va fi vorba despre o atracție fizică puternică, despre credință.

Poate că, după căsniciile, cu un argentinian și cu un francez, mă mărit, de data asta, cu un român, să vedem. A treia, o să fie o căsătorie de maturitate!”, menționează artista, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Când revine în România și ce surprize le pregătește admiratorilor, care s-au rugat pentru sănătatea ei?

Rona Hartner n-a mai fost în România din primăvara trecută, având interzis de la medici, după stabilirea diagnosticului, să mai plece la drum lung. Recunoaște că duce dorul țării natale și admiratorilor de aici, care s-au rugat pentru însănătoșirea ei grabnică. În semn de recunoștință, Rona le-a pregătit câteva surprize, pe care ni le-a împărtășit, în exclusivitate:

”Îmi doresc foarte mult să vin în țară, cu noul meu proiect muzical, ”Eternity”, muzică ce a fost compusă în perioada dificilă, dar și cu cartea mea de mărturie, scriu acum de zor la ea. Mai aștept să strâng ceva finanțări.

Sper să nu vin la începutul anului 2024, sănătatea mea este încă fragilă, trebuie să mai stau liniștită. Mi-aș dori să ajung pentru perioada de Crăciun. În plus, mai pregătesc un spectacol superb, unde vă aștept pe toți cu mare drag!”, ne-a mai dezvăluit Rona Hartner, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Citește și: Rona Hartner dezvăluie marile greșeli din cuplu care duc la divorț: ”Dacă te cerți cu nevasta nu îi poți cere imediat” EXCLUSIV

În ce vrea să-și investească banii câștigați din muzică: ”Aș vrea să fac în România un sat profetic”

Rona Hartner se simte foarte legată de țara natală, astfel că vrea să își cumpere aici și o casă, pentru a reveni cât mai des:

”M-aș întoarce definitiv în România, am în plan să-mi cumpăr o casă, chiar să-mi fac un sat profetic, am un proiect mai mare, de ceva vreme, dar stagnează, din cauza problemelor avute cu sănătatea.

Mi-ar plăcea să revin acasă, cât mai des, în zorile acelea, superbe, pentru că este frumos, pur și simplu. Dar, câtă vreme școala fetei mele e în Franța, plus proiectele noastre, cele mai multe, sunt tot aici, stau cuminte”, ni s-a mai confesat Rona Hartner, exclusiv pentru Playtech Știri.

Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Rona Hartner. Cum au reacționat foștii soți: ”Unele uși se închid pe viață”

Rona Hartner a primit, în urmă cu trei luni, un diagnostic dur, la nici trei ani după ce a învins prima oară cancerul:

”Medicii mi-au descoperit la plămâni o tumoare de 5 centimetri, cele pe creier sunt mici, de 15 mm fiecare, dar sunt 7, și la glandele suprarenale au văzut metastaze. Aceste tumori nu sunt operabile.

Tratamentul îl voi face în Franța, nu am cum să vin în România, nu am voie nici drumuri lungi și nici emoții mari, trebuie să stau foarte liniștită, în această perioadă”, ne declara ea, exclusiv pentru Playtech Știri.

Te-ar putea interesa și: Rona Hartner, diagnosticată cu o boală incurabilă în ultimul stadiu. Artista se luptă pentru viața ei: ”Nu respir destul de bine”

Rona Hartner ne mai dezvăluia, cu tristețe, în același interviu, că foștii soți, dansatorul argentinian Rocco Sedano, tatăl fetiței ei, Rita, și Dj-ul francez Herve Camilleri, pe care, cândva, i-a adorat, nu i-au fost aproape, în momentele de cumpănă:

”Nu, nu m-au ajutat. Mama a venit, din Canada, au venit pe fugă și sora și fratele meu și m-au ajutat cu de toate, cu tot ce au putut. N-a fost însă și cazul foștilor soți, trebuie să înțeleg că unele uși se închid pe viață”

Digisport.ro
De la "țeapă" la "lovitură": englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Stirile PROTV
Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
PlaySport
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Ce ingrediente conțin celebrele nuggets de la McDonald’s? Reprezintă unul dintre cele mai adorate produse de către copii
EVZ.ro
Cutremur în mass-media. Dispare după o activitate de 20 de ani
Spynews.ro
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Secretele satului legendar din Munții Șureanu: „Locuitorii își spun daci, au datini nemaiîntâlnite și porecle de animale”
BZI.ro
Voluptoasa Maria Tebieș, de la Insula Iubirii, a spus cum vrea să fie viitorul iubit! Ispita nu a fost încântată nici de Dany Boy și nici de Cornel
Sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Viva.ro
Ce se observă pe chipul Biancăi Drăgușanu când renunță de tot la machiaj! Chiar ea a recunoscut că e grav
Parteneri
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus totul despre adolescenți
Redactia.ro
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Miley Cyrus, dată în judecată pentru „Flowers”. Acuzații de plagiat după Bruno Mars
EVZ.ro
Bogdan de la Ploiești a anunțat despărțirea de Cristina Pucean! „Nu a fost vorba de trădare, înșelat”. De ce ar fi ajuns la separare din nou
Spynews
Ungaria pune stop la graniță. Ungurii vor să schimbe regulile în UE. Anunț de la Budapesta
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
Cine era ȘOFERUL MORT în accidentul de TRAMVAI! RĂSTURNARE ȘOCANTĂ de SITUAȚIE
Mediaflux
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro