Conform unui comunicat dat de ANM, sunt prognozate, în perioada 16-29 decembrie, temperaturi maxime şi minime, imediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii țări, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice, spun cei de la ANM.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în zonele montane, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.
Dar, cu toate astea, ANM anunță că, în intervalul 23 – 27 decembrie va fi marcat de sosirea unui ciclon de mărime semnificativă. Acesta va aduce ninsori, lapoviță și frig în zonele montane și submontane. În sud, în zilele de 23 și de 24 decembrie, se anunță intensificări ale vântului, în timp ce zonele joase vor avea parte de precipitații sub formă de ploi. Astfel, vremea se va schimba radical în zonele de munte, în perioada Crăciunului și nu numai.
După 25 decembrie, blocajul anticiclonic care afectează estul și sud-estul Europei va devia toate depresiunile atlantice către nordul extrem al Europei. Asta înseamnă că estul și sud-estul Europei, inclusiv România, vor fi afectat de un frig care, spunem noi, s-a lăsat mult așteptat. CNinsorile își vor face simțită prezența, în cantități semnificative, la munte. Este posibil să avem parte de surprize și în alte zone din țară. Specialiștii meteo anunță că în Ajun și în primele două zile ale Crăciunului s-ar putea ca precipitațiile să se extindă dincolo de zonele montane și submontane.