România s-a calificat la Campionatul European U21 după remiza cu Danemarca, de marţi, scor 1-1. Iar veştile bune par să nu se mai termine pentru tricolorii mici. Astfel, UEFA ia în calcul să acorde României şansa de a organiza grupa din care va face parte la turneul final, anunță Gsp.ro. În acest moment, Ungaria şi Slovenia sunt ţările care au fost stabilite ca organizatoare ale competiţiei. În luna martie, fiecare dintre cele două ar urma să organizeze câte două grupe la Campionatul European.
Doar că slovenii par tentați să renunțe la una dintre grupe și ar vrea să organizeze doar meciurile din grupa lor. Mai ales că restricțiile impuse de oficialii de la Ljubljana sunt foarte mari. Oricum, și finala este programată în Slovenia, dar asta ar urma să fie în luna iunie. În vreme ce faza grupelor se desfășoară în martie. De o asemenea decizie ar putea profita chiar România, care a fost printre țările care și-au depus dosarul. Iar acum ar fi favorită să primească organizarea unei grupe, chiar la Cluj.
Slovenii sunt așteptați să dea un răspuns până pe 10 decembrie. Trebuie să anunțe dacă sunt dispuși să își asume organizarea a două grupe, sau doar una. Italia, Cehia, Croația și Elveția sunt celelalte țări care și-au depus candidatura și ar putea fi și ele interesate de preluarea unei grupe. Toate acestea sunt calificate la turneul final, dar UEFA ar vrea ca distanța să nu fie prea mare față de Ungaria, astfel că majoritatea variantelor cad. Croația ar fi o variantă mai serioasă, dar totuși forul continental pare tentat să aleagă România.
Campionatul European U21 care va avea loc în 2021 are o desfășurare atipică. Meciurile din faza grupelor se vor disputa în perioada 24-31 martie. Sunt patru grupe de câte patru echipe. Apoi, fazele eliminatorii, sferturile, semifinalele și finala, se vor disputa între 31 mai și 6 iunie. Tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor va avea loc pe 10 decembrie, iar România este în urna a treia. Dar ar putea urca în prima urnă dacă primește statutul de organizatoare. România U21 a fost semifinalistă la ultima ediție a Campionatului European, în 2019, și și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice din 2021.