Se întoarce Roxana Ionescu în domeniul care a consacrat-o? Iată ce spune vedeta despre o revenire în televiziune. De când s-a pus la casa ei, focoasa blondină a dispărut din lumina reflectoarelor, unde părea că se simte foarte bine, mai ales că avea și foarte mulți fani. Aceștia își amintesc mereu cu drag de perioada în care „Mama Natură” făcea furori la Antena 1. Ce spune acum despre eventualitatea să o vedem din nou pe micul ecran.
Deși, în ultima vreme, Roxana Ionescu nu a mai fost prezentă în spațiul public, fanii săi nu au uitat-o și abia așteaptă să o vadă din nou în domeniul care a făcut-o celebră. Vestea bună pentru ei este că vedeta nu exclude o revenire în televiziune. Cum ar trebui să fie proiectul TV pentru care ar fi dispusă să facă naveta Timișoara-București?
Roxana Ionescu este una dintre cele mai frumoase femei din România, cucerind telespectatorii încă de la primele sale apariții. Deși s-a mutat în Timișoara și a renunțat la aparițiile TV, blondina nu ar refuza noi oferte: „Depinde de televiziuni, depinde dacă mi se va oferi ceva ce pot să fac, dacă o să îmi permită timpul, dacă o să îmi permită distanța. Dacă astrele se aliniază, cu siguranță o să mă mai vedeți la televizor”.
Întrebată ce proiect i-ar surâde, vedeta a declarat pentru Ego.ro că își dorește ca acesta să dureze maxim trei luni și să nu se desfășoare zilnic. De asemenea, Roxana ar vrea o colaborare pe zona de divertisment.
„Un proiect care să se filmeze în maxim 3 luni și care să nu fie chiar zi de zi. Acum, ca și content să zic acum, habar n-am. Dacă aș știi exact ce merge și ce ar prinde publicului, aș propune eu, aș vrea să fac asta. Ceva de divertisment, clar, ceva care să nu fie zilnic și nu mai mult de 3 luni”, a explicat ea.
Dacă este să bată palma cu vreo televiziune, Roxana Ionescu susține că naveta Timișoara-București nu ar fi o problemă, pentru că a mai făcut aceste deplasări când vorbea cu Tinu Vidaicu.
„Navetă am mai făcut la începutul relației noastre, cinci ani de zile am făcut naveta. Aș zice că sunt obișnuită. Și da, pentru un lucru frumos și care să mi se potrivească mănușă aș face lucrul acesta”, a mărturisit vedeta.
Pe plan personal, Roxana Ionescu este mai fericită ca oricând. Iubește de 10 ani același bărbat, care, între timp, i-a devenit și soț. Potrivit ei, odată „cu maturitatea relației, lucrurile s-au așezat, s-au aliniat, iar acum este foarte bine”.