O rețea des folosită de oamenii de afaceri și politicieni, pe care DNA și SRI nu o pot sparge, va permite și apeluri video. Despre ce rețea este vorba.
În cadrul rețelei de socializare, Telegram, a început să-și facă simțită prezența și comunicarea prin apeluri video. Telegram este rețeaua cu cea mai bună criptare a datelor, aceasta fiind folosită de oamenii de afaceri și politicienii români pentru că DNA și SRI nu pot decripta ca să intercepteze conversațiile și convorbirile. Datorită criptării excelente, în Rusia a fost interzisă multă vreme.
Când comunicarea digitală, în scris, audio și video a explodat, la începutul pandemiei, cei de la Telegram au promis că vor implementa apelurile video cândva în cursul acestui an. Cel mai mare minus al aplicației este partea video care, per ansamblu, oferă o funcționalitate superioară WhatsApp.
În momentul de față telegram a început să testeze apelurile video, înainte să le lanseze oficial. Însă după cum se prezintă această facilitate acum, va mai trece ceva timp până când va ajunge îndeajuns de stabilă pentru a fi implementată pentru toți utilizatorii.
Telegram a implementat versiunea beta de comunicare video, care este o aplicație separată de cea obișnuită și nu este disponibilă în Google Play. Aceasta trebuie descărcată și instalată separat.
Interfața acestei aplicații se aseamănă mult cu cele ale apelurilor video din alte aplicații, acesta fiind un lucru bun, deoarece utilizatorii se vor adapta rapid. Există butoane pentru operații de bază, cum ar fi schimbarea camerei, oprirea microfonului sau transmiterea doar a sunetului.
Din această aplicație nu lipsește nici suportul pentru picture-in-picture, care permite utilizatorului să comunice în scris cu alte persoane sau să folosească alte aplicații în timpul unui apel video.
Lipsește posibilitatea apelurilor video de grup, în care să ie implicate mai mult de două persoane, aceasta urmează să fie adăugată ulterior.
În stadiul beta, noua facilitate se mișcă destul de greu și prezintă unele buguri, chestiuni de așteptat într-o variantă de test.