Fulgy, fiul Clejanilor, are din nou probleme. Acesta s-a drogat, după care s-a urcat la volan. Însă nu e la o primă faptă de acest gen, în urmă cu mai bine de un an acesta având parte de o experiență asemănătoare în trafic, când a fost prins sub influența substanțelor interzise.
Conform unui comunicat al Poliției cu privire la incidentul de azi-noapte, el a consumat cannabis.
”Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat conducând pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest a indicat faptul că aceasta a consumat canabis. În cauză a fost condus la sediul I.N.M.L. în vedere prelevării de probe biologice și a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 2 din Codul Penal.
Brigada Rutieră organizează permanent astfel de acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice din Capitală. Siguranța dumneavoastră constituie prioritatea instituției noastre”, se indică în comunicatul oferit de poliție.
În urma controlului de rutină efectuat de polițiști în trafic, Fulgy a ajuns la INML seara trecută. Din pricina comportamentului său, el a fost testat cu aparatul DrugTest, iar organele legii au hotărât ca tânărul să fie adus la Institutul de Medicină Legală, pentru a-i fi prelevate probe biologice.
Astfel, în urma testului făcut s-a ajuns la concluzia că Fulgy a consumat droguri la volan, motiv pentru care acum a fost deschis un dosar penal pe numele său.
Fulgy nu este însă la prima experiență cu substanțele interzise. Amintim că anul trecut, părinții săi l-au internat pe Fulgy lor într-o clinică privată de dezintoxicare din Barcelona, după ce el s-a drogat constant și a fost prins de autorități în trafic. Tânărul în vârstă de 23 de ani a stat internat aproximativ jumătate de an, dar se pare că acesta a recidivat.
”În viață trebuie să știi de toate frate, eu mă bucur că se întâmplă asta ca să demonstrez ceva la toți mafioții. Vreau să-mi anunț familia, prietenii, să știți de mine, eu dacă sunt ceva pe pământul asta sunt șmecher, sunt la INML nu mi-a făcut nimic nimic, sunt la INML, acasă a fost o discuție mai aprinsă cu părinții mei”, afirma Fulgy, fiul lui Ioniță și al Vioricăi de la Clejani, pe pagina sa de Instagram.