Reacția emoționantă a lui Irinel Columbeanu după reușita Irinei în America. Ce a dezvăluit despre fata sa EXCLUSIV

Reacția emoționantă a lui Irinel Columbeanu după reușita Irinei în America. Ce a dezvăluit despre fata sa EXCLUSIV
Irinel Columbeanu este extrem de mândru de fiica sa.

Irina Columbeanu a participat în cursul zilei de ieri la un evenimet cu totul aparte, în America. Pasionată și de robotică, fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu a construit alături de alți colegi de-ai săi mașinuțe pentru copii cu dizabilități și a mărturisit, în presa locală, din Malibu, că-și dorește să devină medic cardiolog sau neurochirurg pentru a salva vieți. „Am plâns când am urmărit fimulețele”, ne-a declarat Irinel Columbeanu.

Irinel Columbeanu este un tată foarte mândru

Irina Columbeanu este nu doar un elev model la colegiul din America pe care-l urmează, ci și un adevărat lider de echipă. Pasionată și de robotică, fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel a participat în cursul zilei de ieri la un eveniment cu totul aparte, asamblarea unor mașini pentru copiii cu dizabilități, alături de alți șapte colegi și a acordat apoi un scurt interviu în presa locală, despre ceea ce-și dorește să facă pe viitor.

Irina a mărturisit, cu această ocazie, că și-a reamintit cât de crucială este munca în echipă, mai ales când aceasta are ca scop îmbunătățirea vieții unor copii cu dizabilități.

„De fiecare dată când particip la astfel de evenimente, sunt extrem de încântată pentru că putem aduce și noi o mică contribuție la schimbarea în bine a unor vieți. În plus, dobândesc noi cunoștințe și înțelepiune. În aproximativ două-trei ore, s-au construit zeci de mașini, și asta pentru că ne-am unit cu toții, cu determinare, abilitățile noastre, lăsând fiecare ego-urile în urmă”, a spus Irina.

„Sunt mereu în căutarea unor noi oportunități”

Aceasta a mai adăugat că-și dorește să devină medic cardiolog sau neurochirug pentru a salva vieți:

„Îmi doresc să devin medic cardiolog sau neurochirug și, pentru a realiza acest lucru, sunt mereu în căutarea unor noi oportunități pentru a-mi spori cunoștințele în domeniu, pe care sper să le pot folosi pentru a salva vieți. Mă gândeam că mașina pe care o construiam este pacientul meu și cu fiecare pas parcurs îmi imaginam că suntem cu un pas mai aproape pentru a salva o viață. Ceea ce făceam în realitate era ca o operație fictivă”.

„M-a făcut să plâg”

În ceea ce-l privește pe Irinel Columbeanu, acesta a mărturisit pentru impact.ro că a plâns când a văzut fimulețele cu Irina și a felicitat-o în cursul acestei dimineți.

„Pe mine m-a făcut să plâng urmărind cele două filmulețe și faptul că empatizează cu alți copii din comunitate mai puțin norocoși.Am felicitat-o azi dimineață”, ne-a spus acesta.

Șoferiță la 16 ani

Irina și-a descoperit în America și pasiunea sa pentru atletism. În prezent, aceasta participă la competiții sportive și se antrenează câteva ore pe săptămână

„A fost și la concursuri, se pregătește la școală. Acum e în vacanță, dar are câteva antrenamente pe săptămână. Îi place foarte mult. În România nu avea această preocupare, era mai mult pe partea artistică. De asemenea, a luat sala pentru școala de șoferi, iar în ianuarie, când va împlini și 16 ani, după ziua Monici, va putea și să conducă”, ne-a ma spus Irinel, un tată extrem de mândru de reușitele fiicei sale, stabilită în America de aproximativ patru ani.