07 ian. 2020 | 06:27

Răsturnare de situație în cazul lui Dragnea: de ce ar putea ieși din închisoare înainte de termen

Știri generale
Răsturnare de situație în cazul lui Dragnea: de ce ar putea ieși din închisoare înainte de termen

Din momentul în care a ajuns după gratii, Liviu Dragnea, prin avocații săi, a făcut tot ce era posibil pentru a se elibera. În același scop, luni au fost depuse două cereri prin care se solicită punerea sa în libertate ”de îndată”.

Cazul lui Dragnea continuă să facă valuri în presa din România, mai ales datorită artificiilor la care apelează fostul lider PSD pentru a scăpa din închisoare înainte de termen. Prin fiecare procedură, avocații săi nu contestă validitatea acuzațiilor pentru care a fost arestat. În schimb, caută diverse subterfugii în lege. De această dată, este vorba de decizia CCR referitoare la completurile specializate care a fost publicată în Monitorul Oficial în octombrie 2019.

Pornind de la acel set de circumstanțe, în numele lui Liviu Dragnea, au fost depuse două cereri de eliberare, pe parcursul zilei de luni. Prima a fost înaintată instanței supremei din România, iar cea de a doua a ajuns la Tribunalul București.

liviu dragnea

În cererea care a fost depusă luni la Inalta Curte de Casație și Justiție de către avocații lui Dragnea se arată că fostul lider PSD formulează contestație la executare. „Din Decizia CCR nr 417 din 03.07.2019 rezultă indiscutabil că sentința penală prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate și pe care acum o execută strict în temeiul acestei sentințe (devenite definitive prin respingerea apelurilor pe latură penală) a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, adică de o instanță care nu este prevăzută de lege, cu violarea dreptului la un proces echitabil”, se arată în cererea depusă la ICCJ și consultată de Mediafax.

„Contestatorul (…) nu exercită vreo cale (ordinară sau extraordinară) de atac împotriva hotărârii definitive de condamnare, nu pune în discuție temeinica și/sau legalitatea sau autoritatea de lucru judecat ale hotărârii penale definitive de condamnare, ci solicită exclusiv eliberarea sa imediată, ca urmare a publicării oficiale a deciziei CCR care constituie o impiedicare la executare”, continuă avocații acestuia.

Tot luni, avocații lui Dragnea au depus la Tribunalul București o cerere de habeas corpus (recurs în drept prin care o persoană poate raporta o arestare ilegală sau o detenție ilegală în instanță), prin care fostul lider PSD solicită instanței să constate caracterul nelegal al stării de privare de libertate începând cu data de 10.10.2019 și să dispună punerea lui „de îndată în libertate”, conform Hotnews.ro.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Femeia care îi bântuie visele lui Mihai Bobonete. A divorțat de două ori
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
RĂSTURNARE după PRĂBUȘIREA AVIONULUI! S-a AFLAT ACUM!
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro