30 nov. 2020 | 16:12

Răsturnare de situație în cazul cadrelor medicale care au făcut amor la ATI. De ce nu vor păți nimic

Sănătate
Răsturnare de situație în cazul cadrelor medicale care au făcut amor la ATI. De ce nu vor păți nimic
Rasturnare de situatie in cazul cadrelor medicale care au facut amor la ATI

Răsturnare de situație în cazul cadrelor medicale care au făcut amor la ATI. Presupușii amorezi nu vor păți nimic. După ce cazul a făcut vâlvă în întreaga țară, spiritele s-au mai calmat, iar concluziile Comisiei de Disciplină au scos la iveală lucruri neașteptate. Membrii comisiei au investigat cazul și au scos la iveală un adevăr neașteptat.

Răsturnare de situație în cazul cadrelor medicale care au făcut amor la ATI

Povestea celor două cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a făcut furori. Întreaga Românie a aflat cum un medic și o asistentă s-ar fi iubit pasional într-un salon ATI în care se aflau bolnavi de coronavirus. Opinia publică i-a condamnat pe cei doi. Totul a ieșit la iveală în urma unei sesizări anonime, care suna așa:

„În perioada 19 – 26.10, acesta (medicul rezident – n.r.), deşi însurat, a petrecut cu colega noastră, asistentă recunoscută pentru aventuri, inclusiv cu unul dintre directorii spitalului. Colega noastră, în perioada respectivă, a fost depistată pozitiv la testul rapid din 19 şi testul PCR din 23.10.2020. Şi acum vine partea cea mai gravă. În data de 26.10.2020, deşi doctorul a stat în aceeaşi cameră la un hotel de lângă spitalul nostru, a venit la serviciu. În această perioadă, cât şi premergătoare, s-au depistat foarte multe cazuri de pozitivaţi din rândul colegilor noştri. A transformat secţia ATI şi Covid într-un adevărat bordel. În loc să stea lângă săracii pacienţi, aceştia se închid ore şi nopţi întregi în cabinet. Aici întreţin raporturi sexuale şi chefuiesc“.

Comisia de Disciplină sfidată de cei doi protagoniști

Chestionați pe marginea acestor presupuse fapte, cei doi au refuzat să ofere vreo declarație. Prevalându-se de regulamentele în vigoare, aceștia au refuzat să ofere detalii pe baza unei sesizări anonime. La sugestia avocatului, atât medicul cât și asistenta au evitat să răspundă întrebărilor.

Mai mult, în urma investigațiilor s-au descoperit lucruri mai puțin obișnuite. În urma anchetei, cei doi presupuși amorezi nu vor păți nimic, chiar dacă a existat o sesizare ajunsă la conducere.

Concluzia comisiei îi avantajează pe cei doi

Răsturnarea de situație în cazul cadrelor medicale care au făcut amor la ATI este totală după concluzia Comisiei de Disciplină:

„În perioada 19.10.2020-26.10.2020 a efectuat gărzi astfel: în data de 19.10.2020 şi în data de 25.10.2020, aşa cum rezultă din foile colective de prezenţă din luna octombrie 2020 de la Secţia ATI 1 şi ATI Covid, astfel că şi afirmaţiile făcute în sesizare cu privire la faptul că domnul dr. N. a fost pontat începând cu data de 19.10.2020 deşi nu era prezent la serviciu, sunt nereale.

Referitor la faptul că, în perioada 19.10.-26.10.2020, domnul dr. N. P. şi doamna asistent P. R. I. ar fi avut legături de natură amoroasă în cadrul unităţii spitaliceşti, deşi aceasta a fost depistată pozitiv la testul rapid cu COVID-19 şi testul PCR în data de 19.10.2020 precizăm următoarele:

Potrivit Foii colective de prezenţă şi pontajul aferent lunii octombrie 2020, rezultă că asistentul medical P. R. I., începând cu data de 19.10.2020 s-a aflat în concediu de odihnă până în data de 23.10.2020. Începând cu data de 26.10.2020, sus-numita a intrat în concediu medical, astfel că nu s-a aflat în incinta spitalului“.

 

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Denzel Washington s-a făcut preot! E înrăzboi cu Hollywood-ul
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro