20 aug. 2024 | 21:37

Răsturnare de situație cu teza de doctorat a lui Mircea Geoană. Cât a plagiat secretarul adjunct al NATO, reacția dură a Emiliei Șercan

Politică
Răsturnare de situație cu teza de doctorat a lui Mircea Geoană. Cât a plagiat secretarul adjunct al NATO, reacția dură a Emiliei Șercan
„Am acumulat. Adică ăsta e stilul meu”

Mircea Geoană, încă Secretar adjunct al NATO, a intrat în atenția comisiei de etică a ASE, după ce jurnalista Emilia Șercan îl acuza de plagiat. A durat ceva până la rezultatul anchetei, iar acum asistăm la o răsturnare de situație cu teza de doctorat a lui Mircea Geoană. Astfel, s-a aflat cât a plagiat secretarul adjunct al NATO, precum și care este reacția dură a Emiliei Șercan.

Răsturnare de situație cu teza de doctorat a lui Mircea Geoană

În umră cu câteva lni, jurnalista Emilia Șercan aducea în atenția opiniei publice un nou caz de plagiat. Acuzațiile erau publicate de jurnalistă, ulterior, se pare că ar fi existat și o discuție între cei doi, publicate ulterior de aceasta într-un alt articol în care era prezentat întreg interviul acordat de Mircea Geoană pe această temă.

”Mă așteptam la astfel de atacuri murdare!”. Mircea Geoană rupe tăcerea. Prima reacție a oficialului NATO după ce a fost acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat

Emilia Șercan: „Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a plagiat substanțial în teza de doctorat”

În interviul acordat jurnalistei, Secretarul adjunct NATO pare a avea câteva inadverntențe în ceea ce apare în CV-ul domniei sale, și datele cu care a fost confruntat de jurnalistă. Întrebat de Emilia Șercan despre cum a reușit să-și ia doctoratul, Geoană avea să răspundă:

„Am acumulat. Adică ăsta e stilul meu, acumulez în timp. Scriu, gândesc, adun, mă gândesc ce ar fi, mă duc și mai vorbesc la conferințele lui [Joseph] Stiglitz. Adică încerc să mă documentez și să fac lucruri care să fie un pic mai autentice, în sensul că eram interesat să văd cum gândesc oamenii ăia, la nivelul ăla și la sofisticarea lor.”, spune Mircea Geoană în interviul publicat pe pressone.ro.

Comisia a  stabilit cât a plagiat secretarul adjunct al NATO

La mai bine de două luni de la declanșarea scandalului, a venit și decizia Comisiei de Etică din cadrul Academiei de Științe Economice (ASE), de altfel o adevărată răsturnare de situație în ceea ce privește teza de doctorat a lui Mircea Geoană:

„Se constată plagiatul în cadrul tezei de doctorat a ………………., prin însușirea de către acesta și prezentarea drept creație personală, a unui număr de aproximativ 43 de rânduri (325 cuvinte, ceea ce reprezintă 0,36% din teză, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), fără ca autorul tezei de doctorat să fi citat această sursă în textul tezei sau la bibliografia finală, precum și a 2 tabele (3,51% din totalul tabelelor din teză) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), acestea neavând nicio sursă menționată, nici în textul tezei, nici la bibliografia finală”, se arată în hotărârea Comisiei de Etică a ASE.

A apărut și reacția dură a Emiliei Șercan

Astăzi, la nici două ore de la anunul deciziei Comisiei de Etică, a apărut și reacția dură a Emiliei Șercan:

„Am citit hotărârea Comisiei de etică a ASE în cazul tezei de doctorat a lui Mircea Geoană în fugă, pe plajă. Decizia e și mai mizerabilă decât am crezut inițial. Comisia de etică a decis că doar 43 de rânduri (325 cuvinte, ceea ce reprezintă 0,36% din corpul tezei, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele) precum și 2 tabele (3,51% din totalul tabelelor din teză), preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003) sunt plagiate. Restul tezei, spune Comisia de etică a ASE, e curată și parfumată.”, scrie Emilia Șercan astăzi.

”Mă așteptam la astfel de atacuri murdare!”. Mircea Geoană rupe tăcerea. Prima reacție a oficialului NATO după ce a fost acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat

Jurnalista Emilia Sercan

Deși rezultatul analizei comisie pare a fi unul bun, se pare că dovezil aduse, din nou, de jurnalistă arată o cu totul altă imagine de ansamblu asupra lucrării de doctorat a secretarului adjunct NATO. (vezi galeria)

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Metode de a controla umiditatea. Scapi de condens și mucegai!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro