13 mart. 2024 | 16:04

Ramadan 2024: Ce sunt Suhur și Iftar

Diverse
Ramadan 2024: Ce sunt Suhur și Iftar
Ce trebuie să știi despre această sărbătoare

Ramadanul este considerat una dintre cele mai sfinte perioade din an pentru musulmani. De Ramadan, musulmanii comemorează revelația Coranului și țin post de la răsăritul până la apusul soarelui ca o modalitate de a se apropia de Dumnezeu și de practica autocontrolul, recunoștința și compasiunea față de cei mai puțin norocoși. Ramadan 2024 – când are loc și ce trebuie să facă musulmanii în această perioadă.

Când are loc Ramadanul?

Ramadanul este o lună de reînnoire spirituală intensă, în timpul căreia musulmanii își petrec mai mult timp citind Coranul și făcând rugăciuni speciale. Ei țin post strict de la răsăritul soarelui și până la apus, până și apa fiind interzisă în această perioadă.

Vezi și: Cât de periculos este postul negru, de fapt. Ce se întâmplă în organism dacă nu mănânci deloc într-o zi

Cei care nu pot posti, cum ar fi femeile însărcinate sau care alăptează, bolnavii sau persoanele în vârstă și copiii, sunt scutiți de la post.

Ramadanul este a 9-a lună a calendarului islamic, care se bazează pe un an lunar de aproximativ 354 de zile. 

Deoarece anul lunar este cu 11 zile mai scurt decât anul solar, fiecare lună lunară se deplasează cu 11 zile mai devreme în fiecare an. 

Sunt necesari 33 de ani solari pentru ca lunile lunare să completeze un ciclu complet și să revină la aceeași perioadă.

Vezi și: Rugăciunea pe care să o spui înainte de postul Sfinților Petru și Pavel. Alungă ghinionul și blestemele

Luna începe și se încheie tradițional în funcție de apariția lunii noi. În ultimii ani, totuși, mulți musulmani urmează o dată pre-stabilită pe baza calculelor astronomice. 

Ramadan 2024

Anul acesta, Ramadanul a început pe 10 martie și se încheie pe 9 aprilie. Este o perioadă în care musulmanii se concentrează pe spiritualitate și lasă în urmă plăcerile lumești.

Iftarul este masa pe care musulmanii o savurează după o zi lungă de post, imediat după ce adhanul cheamă la rugăciune. Este masa mâncată după apusul soarelui pentru a rupe postul.

Pentru Iftar, postul este de obicei întrerupt cu curmale, apă, fructe sau ceva gustare. Musulmanii încep rapid rugăciunea Maghrib înainte de a mânca.

Vezi și: Ce nu este bine să faci de Sfinții Petru și Pavel. Ce trebuie să dai de pomană pentru sporul casei pe 29 iunie

Ce este Suhoor?

Suhoor este masa pre-post în care mănânci chiar înainte de răsăritul soarelui. Mulți musulmani se trezesc înainte de răsărit ca să mănânce și să aibă energie pentru toată ziua. Abia când soarele apune complet pot mânca din nou și bea apă. Suhoor este o parte vitală a zilei unui musulman care ține post.

Ar putea fi tentant pentru ei să doarmă și să treacă peste suhoor, mai ales dacă trebuie să se trezească devreme pentru serviciu. Cu toate acestea, trezirea devreme și luarea acestei mese este esențială pentru cei care postesc.

Iftar și Suhoor  – când se țin

Iftar începe la Maghrib (apusul soarelui) în fiecare zi. În multe părți ale lumii, inclusiv în Canada, ora Iftarului variază pe măsură ce avansează luna din cauza modificărilor privind lungimea zilei.

Vezi și: Produsul de post care e o bombă calorică. Mulți români îl consumă fără să își dea seama cât de periculos poate fi pentru organism

Suhoorul este mâncat devreme dimineața, înainte de răsăritul soarelui. Ora Suhoorului variază în funcție de anotimpul în care are loc Ramadanul și variază și în cadrul lunii însăși pe măsură ce se schimbă durata zilei.

Deoarece calendarul islamic este bazat pe ciclul lunar, Sfântul Ramadan se rotește aproximativ cu zece zile în fiecare an.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că suhoorul poate fi mâncat până la începutul „primei lumini” a zorilor, până în momentul în care lumina soarelui devine vizibilă pentru prima dată. 

Vezi și: Alimentele de post pe care să nu le mai consumi până la Paște. Cât de periculoase sunt, de fapt

Coranul afirmă că postul începe atunci când „firul alb al zorilor vă apare distinct de firul său negru”. Pentru musulmani, Ramadanul este cea mai importantă perioadă din an, în care ei se îndreaptă și mai mult spre credință, postind și respectând regulile stricte ale acestei sărbători.

Parteneri
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia
Redactia.ro
Cum a murit, de fapt, Traian, cuceritorul Daciei. Cenușa lui a fost împrăștiată într-un loc important pentru români
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Cel mai de temut virus, în România. A fost semnalat primul caz
EVZ.ro
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Spynews
Decizia care-l distruge pe Călin Georgescu. Anunțul oficial al Poliției a venit azi, 8 ianuarie
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
PENSIILE din ianuarie ÎNTÂRZIE și MAI MULT! ANUNȚUL Poștei Române
Mediaflux
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Spynews.ro
Motivul pentru care Cuza de la Noaptea Târziu a refuzat să își viziteze părinții timp de 2 ani. Ce s-a întâmplat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro