21 mai 2019 | 15:53

Prima reacție a lui Radu Mazăre, după ce a ajuns în România: ”Sunt mândru de tot ce am făcut în viață!”

Știri generale
Prima reacție a lui Radu Mazăre, după ce a ajuns în România: ”Sunt mândru de tot ce am făcut în viață!”

La nici 24 de ore de când a pus piciorul pe pământ românesc, Radu Mazăre a transmis primul mesaj, prin intermediul unui comunicat de presă.

Aducerea lui Radu Mazăre în țară a fost făcută pe repede-înainte, dar fostul primar al Constanței nu prea s-a lăsat fotografiat sau filmat. Polițiștii l-au escortat rapid de la aeroport la penitenciar și singurele poze cu fostul primar au fost făcute, pe fugă, pe scara avionului.

Marți, a doua zi în care Radu Mazăre și-a petrecut-o în România, a fost dus la ÎCCJ pentru confirmarea unui mandat de arestare pe numele său. Ulterior, avocații său i-au transmis mesajul prin intermediul unui comunicat de presă.

Ce spune Radu Mazăre în primul mesaj trimis după aducerea în țară

Avocații lui Radu Mazăre i-au transmis mesaju fostului primar al Constanței printr-un comunicat de presă.

„De peste patru ani nu mai dau declarații și nu mai sunt deloc implicat în viață publică sau politică. Cu toate acestea constat că numele meu, viață și persoană mea suscită în continuare un uriaș interes. Nu înțeleg de ce și nu pot să fiu decât surprins și impresionat. În acest context doresc să fac câteva precizări, cu scuze pentru lipsa de modestie: sunt mândru de tot ceea ce am făcut în viață, am construit de la zero ziare, radio sau televiziuni atunci când nu eram implicat în politică. Că primar am construit case pentru tineri și nevoiași, am îmbunătățit infrastructură și economia orașului Cta și, foarte important, am reconstruit stațiunea Mamaia, pe care am scos o din praf, ruine și anonimat, făcînd-o celebra. Și lista poate continuă pe o pagină întreagă. Și în Africa când am ajuns am procedat la fel: am construit un resort într-o junglă sălbatică, doar cu localnici inimoși, fără utilaje și facilități”
Primul mesaj al lui Radu Mazăre

În primul mesaj trimis publicului, Radu Mazăre admite greșelile pe care le-a făcut, dar susține că nimic nu a fost cu intenție.

„Desigur, am făcut în viață mea și greșeli, că orice om, dar n-am făcut rău intenționat niciodată, nimănui, fiind și un om cu frică lui Dzeu. Văd că foarte mulți vorbesc despre condamnarea mea de 9 ani și a celorlați oameni din acest dosar, care este în opinia mea și a avocaților una absolut nedreaptă și revoltătoare. Pe fondul acestui dosar, la Curtea de Apel București, pe parcusul a 8 ani de proces, a 106 termene și a 5 judecători schimbați, s-au realizat de către instanța două expertize judiciare – mamut . Una de evaluare imobiliară și una topografică”
Primul mesaj al lui Radu Mazăre

Ce spune Radu Mazăre despre pedeapsa primită

În comunicatul de presă, este amintită și pedeapsa definitivă primită de fostul edil, cea din cauza căreia a fost și extrădat.

„Ambele expertize au evidențiat un prejudiciu zero, demolând raportul DNA-ului făcut în acest sens. Așa se face că la finalul judecății la Curtea de Apel au fost zeci de achitari în dosar iar eu am fost condamnat cu suspendare, că să fie ceva. În apel însă, la ICCJ, „celebrul și temutul” judecător Ionuț Matei, pus cu mâna președinte de complet în mod nealeatoriu, cunoscut că un apropiat și un bun executant al sistemului securist reînviat în ultimii ani în România, m-a condamnat, în doar 3 termene, la 9 ani de pușcărie”
Primul mesaj al lui Radu Mazăre

Radu Mazăre prezintă apoi propriile argumente.

„Cum? Foarte simplu: − 1. a înlăturat expertizele judiciare neutre realizate de instanța de fond și s-a bazat numai pe rapoartele acuzatorului, adică ale DNA − 2. fără probe noi, le-a reinterpretat pe cele existente deja. Trebuie adăugat că în dosarul ANRP 1, dosar similar cu al meu, în motivarea achitării inculpaților de către Înalta Curte de Casație și Justiție se scria că nu pot răspunde membrii comisiei de retrocedare pentru valorile din expertizele realizate de către evaluatori autorizați în cazul retrocedărilor. Adică, invers de cum s a apreciat în dosarul meu!!! Toate considerentele de condamnare a mea sunt clar împotriva jurisprudenței și deciziilor CEDO de până acum, dar, sigur, până voi ajunge să fiu judecat acolo voi face pușcărie. Că și în cazul primarului Mircea Gutau! Eu consider că nu asta este justiție. E doar o bătaie de joc! După ce am făcut pușcărie în Madagascar, acolo unde apelul deținuților se făcea într-o curte cu pământ și mizerie pe jos , unde 1400 de oameni stăteam în genunchi și cu mâinile la ceafă, fără paturi și toalete, crede oare cineva că nu o supraviețuiesc în pușcăriile din România? Mă voi descurcă onorabil și demn! Amintirile și iubirea nu mi le poate lua nimeni!”
RADU ȘTEFAN MAZĂRE Penitenciar RAHOVA prin avocat Haralambie Lizeta

Parteneri
Cine a fost Costel Corduneanu, interlopul care a luptat pentru România la Jocurile Olimpice. Fostul sportiv a murit din cauza unor probleme la inimă
Redactia.ro
David Beckham a câștigat lupta cu cele 150 și ia potul cel mare: 280 de milioane de euro dintr-un ”foc”!
Digisport.ro
Povestea fabuloasă a actorului care a ajuns frate cu propriul tată. A jucat în aproape 40 de filme și a murit pe scenă, în timpul unui spectacol
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
"Sleepy Don". Valuri de ironii după ce Trump a adormit la primul termen al procesului. Procuror: N-am mai auzit așa ceva până acum
Digi24
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz
Digi24
Cum arătau Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu în 2012, la primul sezon Masterchef. Imagini de colecție
Unica.ro
Doliu în lumea muzicii de petrecere! S-a stins din viață o cunoscută artistă: "În aceste clipe..." / FOTO
Spynews
NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009
Capital.ro
Pensiile care vor trece printr-o a doua recalculare. Şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, anunţ important
Antena 3
Lovitură de teatru pentru Antena 1! Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au semnat cu PRO TV
TV Mania
Și-a părăsit soțul pentru cel mai bun prieten al lui. Anunțul făcut acum la doar câteva luni de la divorț: „Plătim pentru orice...”...”
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI sunt AFECTAȚI. ANUNȚUL care schimbă DECIZIA din SEPTEMBRIE
Mediaflux
Doliu în lumea muzicii de petrecere! S-a stins din viață o cunoscută artistă: "În aceste clipe..." / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro