Nicolo Fagioli a fost suspendat pentru 7 luni în scandalul pariurilor ilegale din Italia. Acum, Radu Drăgușin a intrat în vizorul jurnaliștilor din Italia. Ce au remarcat în scandalul pariurilor la fotbalistul român.
Radu Drăguşin, jucător al clubului Genoa, este subiect în presa din Italia în scandalul pariurilor ilegale. Jurnaliştii italieni analizează în continuare evenimentele şi încearcă să afle dacă Radu Drăguşin şi Federico Gatti, cei doi jucători care i-au împrumutat bani lui Nicolo Fagioli, ştiau că acesta joacă la pariuri.
Toţi fotbaliștii italieni sunt obligaţi să raporteze orice jucător la Federaţia Italiană de Fotbal dacă au cunoștință că acesta pariază sau dacă are intenţia de a plasa pariuri.
De partea cealaltă, Radu Drăguşin susţine că nu ştia nimic de pariuri, iar cei 40.000 de euro pe care i-a împrumutat lui Nicolo Fagioli ar fi fost pentru ca acestă să își cumpere un ceas.
Citește și: Radu Drăgușin are șanse să devină cel mai scump jucător român
”Știind că Fagioli avea o problemă cu conturile bancare, colegii lui nu au suspectat că banii urmau să fie folosiți pentru ceva mai puțin legitim decât un Rolex?
Faptul de a afla despre acest lucru și a nu raporta este echivalent cu o ilegalitate. Paragraful 5 din articolul 24 spune că cei care știu că un coechipier pariază pe meciuri sau intenționează să o facă au obligația de a informa FIGC fără întârziere.
Dacă pariurile ilegale și colaborarea cu procurorii au dus la șapte luni de suspendare, pot fi suspendați cei care nu raportează pentru 6 luni? Greu de imaginat. Poate că acordul dintre procurori și Fagioli le va permite multora să spună că da, știau totul”, scriu ziariștii de la corrieredellosport.it.
Pe de altă parte, Ilie Dumitrescu a comentat scandalul pariurilor ilegale din Italia și a spus că fotbalistul român nu avea de unde să știe ca va face colegul cu banii.
”Inadmisibil! Nu (n.red. – nu este vinovat Drăgușin că i-a imprumutat bani lui Fagioli). Păi, ce? Ce treabă are el. Ca și cum suntem colegi de echipă, vrei un împrumut, eu te ajut și tu… știu eu ce faci cu suma respectivă…
Citește și: Radu Drăgușin, monedă de schimb pentru Juventus
Au fost amândoi la juniori la Juventus, au crescut împreună. Deci este clar că au o relație de prietenie. Dar asta nu înseamnă că în viața privată… Fiecare a avut drumul lui și Drăgușin nu a avut nicio treabă cu pariurile”, a declarat Ilie Dumitrescu, conform sport.ro.
Nicolo Fagiolieste unul dintre jucătorii de bază la Juventus în acest sezon, reușind să dea șase goluri în cele 12 meciuri disputate. Nicolo Fagioli a fost suspendat pentru 7 luni din fotbal, decizie aprobată de Procuratura din Torino, potrivit jurnalistului Farizio Romano.