Vladimir Putin vrea să introducă legea marţială în Rusia, anunță o publicație de știri rusească, citând surse din parlamentul de la Moscova. Kremlinul dezbate scenariul potrivit căruia bărbații ruși ar avea interzis să părăsească țara. Liderul rus va susține pe data de 30 septembrie 2022 un discurs în fața Adunării Federale. Unele voci spun că introducerea legii marțiale ar putea să fie anunțată înainte de conferința lui Vladimir Putin.
Vladimir Putin vrea să introducă legea marțială în Rusia. Informațiile au fost furnizate de sursele publicației de știri Verstka. Reprezentanți politici din parlamentul de la Moscova, care au ales să rămână sub protecția anonimatului, au transmis că liderul rus urmează să susțină un discurs pe data de 30 septembrie 2022, prin analogie cu cel din anul 2014.
În anul 2014, Vladimir Putin a susținut o conferință în fața Adunării Federale în care a discutat despre anexarea Crimeei. Pentru că vrea să facă trimitere la evenimentul de atunci, președintele va susține un discurs în Sala Sfântul Gheorghe de la Kremlin la finalul lunii curente.
Vladimir Putin își propune să vorbească în fața deputaților și senatorilor ruși despre rezultatele referendumurilor organizate în cele patru regiuni ocupate din Ucraina. Adică în Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie. Liderul rus va semna un „acord” privind aderarea teritoriilor amintite la Rusia.
Există unele suspiciuni potrivit cărora în cadrul discursului de pe 30 septembrie, Putin va vorbi și despre introducerea legii marțiale. Însă unele voci spun că această măsură ar putea fi anunțată chiar mai repede. Totul, din cauza faptului că guvernul este „alarmat” de numărul mare de bărbați care părăsesc țara.
În prezent, la Kremlin se vorbește despre scenariul introducerii legii marțiale în Rusia. Această măsură ar putea să fie luată dacă ucrainenii vor încerca să „atace” teritoriile în care s-au organizat referendumuri pentru aderarea la Rusia. Două surse din parlamentul rus au transmis că planul este unul „nedorit, dar posibil”.
Una dintre surse a explicat că este foarte posibil ca legea marțială să fie impusă înainte de discursul lui Vladimir Putin. Bărbații ruși nu vor mai putea pleca din țară și vor fi recrutați în forțele militare.
Decizia ar urma să fie luată din cauză că deputații și senatorii de la Moscova sunt îngrijorați de valul uriaș de bărbați care pleacă din Rusia.
Planul cu pricina va fi discutat cu Vladimir Putin și cu alți reprezentanți ai Guvernului la începutul săptămânii viitoare. Tot atunci, în săptămâna 26 septembrie – 2 octombrie, va fi luată o decizie finală privind introducerea legii marțiale în Rusia.