28 nov. 2018 | 06:00

PSD ”ne sapă” clădirile monument istoric, fără consecințe: ce spune noua lege

Știri generale
PSD ”ne sapă” clădirile monument istoric, fără consecințe: ce spune noua lege

PSD a trecut de Camera Deputaților un proiect de lege care dezincrimnează orice fel de intervenții în materie de construcți care, până ieri, erau considerat infracțiuni și se pedepseau cu închisoare.

Nicușor Dan a detaliat ieri prevederile unui proiect de lege inițiat de PSD pentru Agerpres. Documentul cu pricina a trecut deja de Comisia de administrație din Camera Deputaților. Printre punctele cele mai importante ale noului proiect legislativ se numără eliminarea clasificării ca infracțiune a efectuării lucrărilor de construcție sau consolidare fără autorizație asupra monumentelor istorice.

Până de curând, respectivele acțiuni se pedepseau cu închisoare de la 3 luni până la un an sau cu amendă. În plus, riscai ca un tribunal să te oblige să refaci ceea ce ai distrus la forma sa originală. Partea efectiv absurdă a noii legi propuse de PSD se reflectă în posibilitatea continuării construcției sau a diferitelor lucrări fără autorizație chiar și după ce sunt sancționați cu amendă de către reprezentanții Inspectoratului de Stat în construcții.

„Prin modificarea care a trecut azi de Comisia de administraţie din Camera Deputaţilor, care e Cameră decizională, dacă Inspectoratul de stat în construcţii vine pe un şantier şi spune constructorului să oprească lucrările şi constructorul nu opreşte lucrările el nu va mai comite o infracţiune, cum era până acum, şi va comite doar o contravenţie pentru care va plăti câteva mii de lei, ceea ce la valoarea investiţiei este insignifiant.

În momentul în care doar în Bucureşti am avut în ultimele trei luni două incendii pe clădiri neautorizate, în momentul în care avem o adevărată mafie în construcţii, să slăbeşti puterea Inspectoratului de stat în construcţii este absolut nerezonabil. A doua modificare cu care acest proiect de lege vine spune că dacă un constructor fără autorizaţie demolează, parţial sau total, un monument istoric sau o clădire dintr-o zonă protejată din nou nu mai comite o infracţiune, comite o contravenţie”, a declarat Nicuşor Dan la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

„Aceste modificări sunt așteptate și de mulți funcționari din primării și chiar de către primari care au încălcat legea cu bună știință. Unul dintre aceștia este chiar primarul sectorului 3, Robert Negoiță care, potrivit deciziei Tribunalului București, a demolat ilegat fosta Școală 80 și a construit tot ilegal actualul sediu al Primăriei Sectorului 3. După adoptarea de către Parlament a acestor modificări, Robert Negoiță plătește câteva mii de lei amendă contravențională și scapă, iar distrugerea monumentelor continuă,” a mai spus liderul USR.

Guvernul a transmis un punct de vedere negativ pentru acest proiect al PSD. Proiectul va intra la vot final la Camera Deputaților, care este decizională.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Restructurări masive în 2025. Se anunță un an nebun. Toată lumea strânge cureaua
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro