Centenarul este ocazia perfectă prin care PSD reușește să-și cimenteze propaganda în presă. Consiliul Județean Vrancea a ajuns să plătească o sumă exorbitantă către firma Babilon Press SRL (Q Magazine) pentru 250 de exemplare din albumul „Români de Centenar”.
Marian Oprișan, cel care conduce Consiliul Județean Vrancea a plătit aproximativ 112.500 lei plus TVA către firma Babilon Press SRL, condusă de jurnalista Floriana Juncan. Astfel, rezultă că un exemplar din lucrare costă 450 de lei – un preț care este relativ mic pentru PSD, având în vedere că îi asigură un loc aparte în platforma care a ajuns să promoveze PSD-ul prin articolele elogioase.
Unul dintre exemple este cel scris la începutul lunii noiembrie, care o absolvă pe Viorica Dăncilă de orice posibilă vină sau bâlbă, după caz, aceasta fiind prezentată ca un premier model. Mai mult decât atât, Dăncilă apare pe copertă sub titlul Rezist, ca un fel de replică a lui Claire Underwood din House of Cards.
Lucrarea actuală pentru care PSD-ul a plătit o poală de bani are 240 de pagini și este tipărită atât în versiune româno-engleză, cât și în versiune româno-franceză. Albumul ar conține fotografii reprezentative pentru țara noastră, cu invenții, tradiții, peisaje, momente istorice, obiective turistice și români care au câștigat premiul Nobel.
Ca să înțelegi mai bine cât de exagerat este prețul acestui album, ar trebui să știi că un alt volum dedicat Centenarului, numit „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”, conține 816 pagini și costă 119 lei. Acesta ilustrează parcursul istoric anevoios care a dus la formarea României Mari și este plin de ilustrații color, deci nu există motive reale pentru care albumul realizat de Q Magazine să fie atât de scump.