24 oct. 2019 | 14:30

Programul de guvernare al PNL. Ce promite Ludovic Orban că va face, dacă intră la guvernare

Știri generale
Programul de guvernare al PNL. Ce promite Ludovic Orban că va face, dacă intră la guvernare

A fost anunțat programul de guvernare al Partidului Național Liberal, iar toată lumea este curioasă vizavi de propunerile Guvernului Orban. Ce aduce nou premierul României?

Program de guvernare al PNL. Ce promite Guvernul Orban?

Proaspătul premier al României le-a prezentat colegilor din cadrul Biroului Național documentul oficial pe care va urma să-l depună la Parlament. Acesta conține măsurile pe care le prevede pentru situația în care guvernul său va fi investit.

Programul de guvernare propus are nu mai puțin de 65 de pagini și prevede, printre principalele măsuri, corectarea legilor din cadrul Justiției, reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, profesionalizarea administrației publice, întărirea statului de drept și a democrației, combaterea corupției, creșterea calității educației, îmbunătățirirea serviciilor de sănătate, dezvoltarea economică pe baze sănătoase, menținerea orientării euroatlantice în politica externă și creșterea ratei de absorbție a fondurilor UE.

Program de guvernare al PNL. Iată ce promite Guvernul Orban!

Program de guvernare al PNL. Iată ce promite Guvernul Orban!

Obiective:

Pe termen scurt

-Organizarea și desfășurarea corectă a alegerilor politice programate în 2020 și reluarea dezbaterilor publice privind legile Justiției pentru corectarea lor în acord cu recomandările instituțiilor europene.
-Restructurarea Guvernului și refacerea capacității administrative și a încrederii cetățenilor în instituțiile statului prin reașezarea structurilor de guvernare centrală și locală pe principiile eficienței instituționale și meritocrației administrative;
-Tranziția de la modelul economic actual bazat pe creșterea consumului, fără asigurarea investițiilor necesare sustenabilității cheltuielilor publice, la un model economic care să stimuleze dezvoltarea economică bazată pe investiții și pe creșterea competitivității și productivității, având ca obiectiv prioritar diminuarea dezechilibrelor economice.

Principale

-Finalizarea procedurilor și declanșarea lucrărilor de construcție pentru: Autostrada Sibiu – Pitești, Autostrada de Centură a Capitalei și Drumul expres Pitești – Craiova.
-Demararea procedurilor pentru construirea autostrăzii Tg. Mureș – Iași – Ungheni cu fonduri europene și finalizarea procedurilor pentru construirea autostrăzii Comarnic – Brașov în -Parteneriat Public – Privat.
-Finalizarea procedurilor și începerea construcției pentru spitalele regionale de la Iași, Craiova și Cluj cu fonduri europene.
-Corelarea programelor de investiții pentru dezvoltarea comunităților locale cu programele de finanțare din fonduri nerambursabile europene în cadrul exercițiului financiar multianual 2021 – 2027.

Măsuri urgente

  • Adoptarea Ordonanței de Urgență privind restructurarea Guvernului.
  • Asigurarea condițiilor pentru buna organizare a alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie și 24 noiembrie.
  • Nominalizarea candidatului pentru funcția de Comisar european din partea României.
  • Rectificarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2019.
  • Elaborarea proiectelor Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.
  • Organizarea examenului de rezidențiat pentru absolvenții făcultăților de medicină.
  • Pregătirea infrastructurii de transport și a sectorului energetic pentru perioada de iarnă.
  • Avizarea proiectului de Lege pentru abrogarea recursului compensatoriu și consolidarea serviciului de probațiune pentru monitorizarea condamnaților eliberați condiționat.
  • Inițierea procedurilor pentru desemnarea titularilor la conducerea parchetelor.
  • Prorogarea intrării în vigoare a prevederilor referitoarea la pensionarea magistraților de la 1 ianuarie 2020.
  • Desecretizarea documentelor din MAI necesare în ancheta privind Dosarul 10 august.
  • Adoptarea măsurilor necesare pentru a evita riscul de dezangajare a fondurilor europene și pentru soluționarea situațiilor care fac obiectul procedurilor de infringement.
    (Sursa: digi24.ro)
Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro