Meteorologii au vești proaste în ceea ce privește vremea în următoarele zile. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va fi instabilă atmosferic până pe data de 3 iunie.
Meteorologii ANM au anunțat că vrema va fi urâtă până pe 3 iunie. Astfel, pentru prognoza pentru 1 iunie, Ziua Copilului, meteorologii au anunțat manifestări de instabilitate atmosferică, anunțând căderi de ploi ce vor însuma cantități de apă însemnate, precum și intensificări temporare ale vântului.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a României, vor fi perioade, în special după-masa și seara, cu instabilitate atmosferică accentuată. Asta va însemna că vor fi maniffestări prin averse, descărcări electrice. De asemenea, meteorologii au avertizat că se vor înregistra intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, precum și căderi de grindină.
De asemenea, meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au anunțat că ploile ce vor cădea de 1 iunie, vor avea și caracter torențial. Astfel, potrivt meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei, se vor înregistra cantități de peste 15-25 de litri pe metrul pătart.
Meteorologii au anunțat în intervalul respectiv că la munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 70-80 de kilometri la oră, în timp ce la altitudini mari se vor înregistra rafale de peste 90 de kilometri la oră și trecător se vor semnala precipitații mixte.
Meteorologii au anunțat pentru restul țării, local și temporar, intensificări ale vântului cu viteze de 45-55 de kilometri la oră.
De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.