După mai bine de jumătate de an de arest și mai multe încercări eșuate de a iesi din spatele gratiilor, autorul tragediei din stațiunea 2 Mai se confruntă cu o noi probleme, de data asta, la penitenciar. Ce a făcut tânărul la Poarta Albă, a fost demarată o anchetă.
În ciuda eforturilor depuse de apărătorii săi de a-i obține eliberarea, de mai bine de jumătate de an, Vlad Pascu se află în spatele gratiilor. Tânărul care, vara trecută, s-a urcat la volan după ce consumase un cocktail de substanțe interzise și a provocat un accident devastator, omorând pe loc doi studenți, se confruntă acum cu o nouă serie de probleme.
În ultimele zile, familia Pascu pare că a demarat o campanie de reabilitare a imaginii acestuia, motorul principal fiind tatăl său, Mihai Pascu. Bărbatul a intermediat o discuție telefonică între fiul său și protestatarul Marian Ceaușescu, discuție ce a fost înregistrată și apoi publicată pe o platformă de social media.
În dialogul cu cei doi, Vlad Pascu și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că în spațiul public au fost prezentate doar părțile negative ale vieții lui, nevorbindu-se deloc despre realizările sale.
„Aș porni pe o altă cale, cu totul și mi-aș face o altă viață. Nu în sensul care am făcut până acum. Știu că am făcut greșeli și am pierdut niște timp, s-a întâmplat și tragedia asta cu acești doi oameni nu au cum să se mai întoarcă în momentul de față. Aș da orice, ca să pot să da timpul înapoi, să fac lucrurile diferit. Eu știu cine sunt eu și știu că tot ce se televizează și nu arată decât partea neagră a mea, nu arată nimic din lucrurile bune pe care le-am făcut în viața asta”, a spus, printre altele, Vlad Pascu.
Te-ar putea interesa și: Tatăl Robertei, tânăra ucisă de Vlad Pascu, a răbufnit după declaraţiile revoltătoare ale lui Mihai Pascu. „A fost îngropată într-un sac”
Nu se știe cât bine i-a făcut interviul, dar este clar că i-a cauzat și probleme. Se pare că Vlad Pascu este acum vizat de o anchetă disciplinară demarată de conducerea Penitenciarului Poarta Albă.
Comunicarea cu cei din exterior este permisă doar în anumite condiții celor care sunt condamnați și arestați preventiv. În cazul lor, se întocmesc liste clare cu persoanele cu care au voie să ia legătura, fără să se accepte să comunice cu terți prin intermediul acestora.
În condițiile în care Vlad Pascu nu este condamnat definitiv, lista poate cuprinde doar persoanele care au și drept de vizită, adică avocații și părinții.
Împotriva sa pot fi aplicate mai multe sancțiuni, de la avertisment până la pierderea unor drepturi – suspendarea vizitelor sau telefoanelor, pe o perioadă decisă de conducerea Penitenciarului Poarta Albă.
Te-ar putea interesa și: Gestul făcut de tatăl lui Vlad Pascu la intrarea în sala de judecată. Cei prezenţi au rămas fără cuvinte: „Îi asmuţiţi împotriva mea” VIDEO