Cosmin Stanciu, membrul echipei Faimoșilor de la Survivor România 2021, a fost eliminat din competiție, din cauza problemelor de sănătate.
Săptămâna a început cu vești proaste despre Faimoși. A fost convocat consiliul de urgență, iar Daniel Pavel a făcut anunțul despre plecarea lui Cosmin Stanciu. El nu a primit acordul medicilor să revină pe traseele din Dominicană. Astfel, după cinci luni, sportivul a fost nevoit să părăsească emisiunea din cauza problemelor de sănătate la plămâni.
„Acest concurent a avut probleme medicale, a fost sub supraveghere medicală, a urmat un tratament prescris de medic și nu mai primește acceptul medicului să intre pe traseele din Survivor România începând din acest moment.
Acest concurent trebuie să aibă grijă de sănătatea lui. Sănătatea este pe primul loc. Este în continuare sub tratament, dar decizia medicului e de a nu mai intra pe trasee la Survivor. Numele acestui concurent este Cosmin, pentru el Survivor România se oprește aici”, a spus Dan Pavel.
Sportivul regretă însă faptul că trebuie să plece din competiție după aproape jumătate de an, spunând că Survivor România va rămâne provocare pe care nu a putut-o duce la bun sfârșit.
Cosmin Stanciu a mai dezvăluit că are probleme mari la un plâmân, iar condițiile vitrege din Dominicană nu i-au permis să se recupereze.
„Mă simt ok, dacă nu fac eforturi. Mă aflu sub supraveghere medicală și fac tratament, dar nu pot intra pe traseu. Nu sunt apt să intru pe traseu. Din păcate pentru mine, ăsta era momentul de care îmi era cel mai teamă și s-a întâmplat. Pe principiul, de ce ți-e frică, de-aia nu scapi.
La ultimul joc pe care l-am avut am acuzat niște dureri în zona spatelui, în zona pieptului, probleme pe care le-am avut și acasă. Aceste probleme au dus la insuficiență respiratorie, practic un plâmân este afectat și din cazua asta nu puteam respira și aveam durerile acelea. Aici la Survivor totul este greu, mă refer la condițiile în care trăim, stăm în ploaie, stăm în curent și nu e ok pentru organismul nostru.
Astea sunt consecințele. Sunt trist, dezamăgit, e acel moment în care de ciudă îți vine să plângi, dar nu o să fac asta. Tot ce mi-am propus in viață am făcut singur și mereu am reușit, atât pe plan sportiv și viața mea de zi cu zi. O sa ajung cel mai mare antrenor, însă Survivor este unul dintre obiectivele pe care nu le-am putut îndeplini. E mentalitatea de campion și atunci când pierzi e greu. Survivor e o competiție extrem de grea, este o experiență unică și ceva din care înveți foarte multe”, a spus Cosmin Stanciu.