Românii au din nou în prim-plan restricții dure. Restaurantele se închid, iar nunțile sunt din nou interzise. Ce se întâmplă și care este anunțul oficial al autorităților? La ce trebuie să ne așteptăm?
Noi restricții revin în atenția românilor dintr-un județ mare din România. Concret, este vorba despre Iași, care aduce în prim-plan măsuri resimțite deja de oameni de peste tot din lume. Se închid restaurantele și cafenelele de azi (luni, 30 august), iar nunțile și botezurile sunt interzise din nou în Iași.
Decizia a fost luată în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași. În cadrul ședinței s-a hotărât ca în comunele Ceplenița și Răchiteni activitatea din baruri, restaurante și terase la interior și exterior să fie închisă. În zonele indicate, rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori.
Totodată, în cele două comune nu se va mai permite pentru următoarele 14 zile activitatea în sălile de joc, activitatea în centrele culturale și spectacole publice sau private. Măsurile menționate vor expira pe data de 10 septembrie. Rata de infectare din comuna Ceplenița din Iași a ajuns la 3.09, iar în Răchiteni indicele de infectare a ajuns la 3.04 la mia de locuitori.
În urmă cu cinci zile autoritățile indicat faptul că o altă comună a depățit rata de infectare de 3 la mie. Mai exact, este vorba despre comuna dâmbovițeană Morteni care a ajuns la rata de infectare de 4.47 la mia de locuitori.
Timp de 14 zile se aprobă instituirea obligativității purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, stații pentru transport în comun, mijloace de transport în comun, la locul de muncă și în alte zone cu potențial de aglomerare, începând de joi, 26 august.
Ministrul Sănătății a declarat în cursul zilei de sâmbătă că dacă va fi nevoie de introducerea unor restricții de circulație in cazul înrăutățirii situației pandemice, acestea nu vor viza persoanele vaccinate.
„Dacă cifrele se înrăutăţesc, este nevoie să intervenim cu măsuri de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei. Ce vrem să facem cu prioritate este să accelerăm campania de vaccinare, pentru că este cea mai eficientă măsură de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei şi să ţinem cât de mult putem şcolile deschise, pentru că nu putem să mai avem acele efecte asupra educaţiei copiilor, consecinţe a ceea ce s-a întâmplat anul trecut.
Este clar că, în acest context, dacă va fi nevoie să instituim restricţii de circulaţie, ele nu vor viza persoanele vaccinate, în primul rând, şi ca ultimă instanţă vor fi afectate şcolile. Vom discuta”
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății